Klaus Iohannis, preşedintele României, a ieşit marţi pe interval şi a încercat să-i potolească pe rivalii Partidului Social Democrat precizând că depinde de el numirea noului premier.

basescu-tricolor-3

În plus, Iohannis a anunţat că a invitat miercuri la Palatul Cotroceni liderii partidelor parlamentare pentru a purta consultări în legătură cu stabilirea noului premier şi a noului Guvern.

Delegaţia Partidului Mişcarea Populară va fi condusă, evident, de Traian Băsescu, fostul preşedinte al României. Acesta recunoaşte că mandatul cu care PMP se va prezenta în faţa lui Iohannis încă nu a fost formulat.

Totuşi, Băsescu îi dă dreptate lui Iohannis în legătură cu solicitarea acestuia de a purta negocieri. “E normal să facă aceste consultări, e constituţional. PMP-ul, fiind partid parlamentar, va participa. Ne vom face datoria de partid parlamentar să participăm la consultări. Şi, pe de altă parte, consider absolut legitimă şi constituţională acţiunea preşedintelui de a face consultări”, a afirmat Traian Băsescu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version