După aproape o lună de tăcere, președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, și-a exprimat opinia despre violențele jandarmilor față de protestatarii pașnici de la Mitingul Diasporei din 10 august.

În discursul său la Şcoala de vara a Organizaţiei de Tineret a PMP, care se desfăşoară la Neptun, Traian Băsescu a spus vineri că este momentul unei moțiuni de cenzură care să aibă succes:

“Faptul că s-a făcut dispersarea cu gaze, apoi urmărirea pe străduţele din Piaţa Victoriei a fost un fel de lecţie: “Vă învăţăm noi minte să mai veniţi la manifestaţie!”. Pe toate străzile laterale i-a urmărit a vrut să fie o lecţie care o dă Guvernul PSD celor care mai vor să vină la manifestaţiei.

Iată două motive, pesta porcină şi mineriada organizată de stat în 10 august, trebuiau sancţionate printr-o moţiune de cenzură.

Nu spune nimeni că o cădere a Guvernului Dăncilă nu înseamnă un alt Guvern al aceleiaşi coaliţii, dar un Guvern ca acesta, care defilează cu paiaţa aia de la Agricultură (Petre Daea, ministrul Agriculturii – n.r.), panarama aia care mănâncă brânză pe unde apucă, este inadmisibil să ai un asemenea guvern.

În momentul de faţă, votantului din mediul rural i se ia porcul din curte. Pesta porcină e o probă a nivelului uriaş şi nepăsare a guvernelor PSD. E un motiv pentru care în orice ţară s-ar depune o moţiunea de cenzură.

Se pierde un moment foarte bun, în care românii ar susţine căderea Cabinetului Dăncilă, iar asta nu înseamnă neapărat venirea Opoziţiei la guvernare, pentru că un alt Guvern ar putea fi dat de coaliţia PSD-ALDE.

De aceea, pe mine mă surpinde faptul că, la iniţiativa PMP, care a propus o moţiune cenzură acum, nici liberalii, nici USR nu au voinţa politică să semneze pentru ca moţiunea de cenzură să poată fi depusă.

Este un moment extrem de bun care trebuie valorificat de Opoziţie, pentru că situaţia de faţă loveşte în PSD. În momentul de faţă nici PMP nici PNL nici USR, singuri, nu au numărul de semnături pentru o moţiune de cenzură şi totuşi USR nu mai răspunde la telefon dupa ce i s-a trimis moţiunea de cenzură, PNL zice să mai discutăm.

Se pierde un moment foarte bun, când o parte mare din populaţie ar susţine o moţiune prin care să cadă Guvernul Dăncilă. Cred că este un lucru pe care PMP trebuie să îl facă cunoscut: să îi ia frate, să mai renunţe PMP că e moţiune iniţiată de ei. Să spună că e iniţiată de Sică Mandolină, de cine vor ei. Dar să o facă. Momentele politice nu se ratează. Cred că obiectivul imediat, dincolo de a pregăti europarlamentarele, este o moţiune de cenzură. Nu mai spuneţi că e iniţiată de PMP, spuneţi că a fost ideea genială a lui Bârnă şi a lui Orban”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version