Ministrul de Interne, Lucian Bode, le-a cerut public șoferilor „să se grăbească încet”, amintind despre cele 35 de accidente rutiere grave produse în weekend, soldate cu 24 de morți.

„La Bacău, segmentul de drum în care s-a produs accidentul este în aliniament, vizibilitate foarte bună, fără restricții. N-au fost identificate urme de frânare. Conduita conducătorilor auto este foarte importantă în această perioadă. Aș vrea să fac un apel către toți participanții la trafic să circule cu prudență. Este o vorbă românească, grăbiți-vă încet”, a declarlat Bode, luni dimineață.

El susține însă că numărul accidentelor grave a scăzut în primele șase luni, față de anii trecuți.

„Au fost identificate cinci cauze principale ale accidentelor rutiere. Pe primul loc se află indisciplina pietonilor, viteza, indisciplina biciclistilor, neacordarea priorității de trecere. Acestea sunt principalele cauze”, a precizat ministrul de Interne.

În accidentul din județul Bacău, produs duminică dimineață, au murit 7 persoane și alte 7 au fost rănite, după ce un autoturism s-a ciocnit de un microbuz cu 15 persoane, pe DN2 Bacău-Adjud, la ieşire din localitatea Răcăciuni.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version