Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Boloş: ANAF a blocat 63.000 de vouchere sociale; beneficiarii cumulau venituri de peste 1.500 de lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că 63.000 de beneficiari ai voucherelor sociale cumulau venituri de peste 1.500 de lei.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni că plățile au fost blocate pentru cei în cauză.


„Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile, ca urmare a cumulării veniturilor – a celor înregistrate la Fisc şi celor înregistrate din pensii. (…) La fiecare tranşă pe care o acordăm, lista de beneficiari este verificată împreună cu ANAF şi cei care cumulează venituri şi din alte surse şi depăşesc pragul de 1.500 de lei sunt eliminaţi. (…) Înainte de a acorda voucherele sociale, facem această verificare şi dacă mai sunt pe parcurs care realizează venituri, desigur că pe acestea le blocăm”, a arătat el, în cadrul unei declaraţii acordate presei, la Palatul Parlamentului.

Boloş a dat asigurări că 50% din costul voucherelor va fi suportat din bani europeni, iar diferența, de la bugetul național.

Familiile vulnerabile ar urma să beneficieze în continuare de vouchere sociale, dacă se prelungește valabilitatea acestora, dar nu și la persoanele cu venituri peste pensia minimă socială, care se consideră că nu fac parte din categoria de sărăcie extremă.

„Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilităţii voucherelor sociale îl facem, dar cred eu că nu vor mai fi voucherele acordate pentru toate categoriile de beneficiari care au fost până acum în legislaţie. (…) Adică, cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt consideraţi, din punct de vedere al comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă. (…) Familiile vulnerabile rămân în continuare”, a precizat ministrul. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv