Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, promite reducerea impozitării muncii, pe care o consideră „excesivă”, în prezent, însă măsura va fi aplicată de noul Guvern, după „rotativa” PNL-PSD din luna mai, când el nu va mai conduce MFP – așa cum prevede protocolul încheiat de coaliție în urmă cu un an.

„Sunt în intenţiile noului program de guvernare să avem obiective mai tangibile din perspectiva reducerii impozitării muncii, pentru că suntem cu toţii conştienţi că avem cea mai ridicată impozitare a muncii, şi mai ales o echilibrare a impozitării între capital şi muncă. Este o dezbatere pe care o vom avea, va fi noul Guvern învestit după rotaţia din mai şi probabil acolo lucrurile vor fi mai clare. Ceea ce noi ne propunem – o etapizare mai concretă, pentru că lumea aşteaptă şi răspunsuri, nu numai analize şi pregătiri”, a declarat Câciu, miercuri.

El și-a găsit o scuză pentru taxarea „excesivă” a muncii, în prezent: „Până la urmă, dacă am ajuns la o impozitare a muncii, din punctul meu de vedere, excesivă, este pentru că am avut un număr de lucrători restrâns şi nevoi de acoperit din perspectivă financiară destul de mari şi atunci trebuie să avem mai mulţi lucrători”.

Ministrul a arătat că noua măsură, ce va fi luată „la pachet” cu altele, va fi susţinută şi de PNL, care lucrează cu PSD la noul program de guvernare.

„Am avut aceste discuţii, dar toate lucrurile acestea trebuie să se facă la pachet cu mai multe măsuri, pentru că nu poţi să vii doar cu scăderea impozitării muncii, pentru că atunci ai un deficit de venituri pe zona bugetului de stat, fără să vii în compensare cu o creştere de venituri pe capital sau cu o creştere a ocupării pentru a avea câţi mai mulţi contribuabili care plătesc taxe mai mici. (…) Trebuie un întreg plan”, a spus Câciu.

Întrebat dacă îşi doreşte să rămână ministrul al Finanţelor după rotativa din luna mai, Câciu a precizat: „Nu am spus asta, este o decizie politică, protocolul spune o rotaţie, inclusiv a ministerelor, vedem la acel moment şi nu aş vrea să interpretez aceste chestiuni în cheie politică”. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version