Bătălie PSD-PNL pe stoparea scumpirilor, după ce au ajuns până la cer. Acciza la carburanți va fi redusă, temporar, cu 50%, la propunerea ministrului PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, în condițiile în care benzina și motorina s-au scumpit la peste 7 lei/litru.

Dar liderul PNL, Florin Cîțu, se declară sceptic și îi cere demisia, dacă nu va fi o ieftinire.

Coaliţia PNL-PSD-UDMR a validat, în 22 februarie, această măsură ce va fi adoptată de Guvern. Ministrul Adrian Câciu a anunţat, pe Facebook, că preţul carburanților va scădea la pompă „imediat”, cu peste 1 leu.

„Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsură care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii. Am venit la guvernare să luăm măsuri care să protejeze populaţia şi firmele româneşti de impactul crizei energetice. Acesta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluţii ce au ca scop reducerea facturilor energetice şi calmarea puseului inflaţionist manifestat la acest început de an”, a scris ministrul Finanțelor.

Liderul PNL, Florin Cîțu, s-a arătat însă sceptic, cerând „să plece acasă” cine propune și nu va produce o ieftinire:

„Nu aş vrea doar să luăm banii din buzunarul nostru să-i transmitem în buzunarele companiilor. Dacă nu avem garanția că prețul scade eu nu aș face măsura, dar o susţinem. (…) Cine își asumă această propunere să își asume și consecințele. Trei miliarde să luăm de la buget și să nu răspundă nimeni ar fi greșit”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version