Mai mulți reprezentanți ai Partidului Social Democrat au părăsit, în ultimele zile, formațiunea politică ce îl are în frunte pe Liviu Dragnea.

Majoritatea au ales să facă pasul către Partidul ProRomânia, formațiune politică înființată de fostul premier Victor Ponta și de Daniel Constantin.

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a acuzat în termeni duri decizia foștilor colegi de a părăsi Partidul Social Democrat.

“Ca politician, singurul crez pe care trebuie să îl ai în permanenţă este acela că reprezinţi o masă de oameni care la rândul lor au crezut în tine acordându-ţi votul lor. Ce nu pot să înţeleg însă, este cum simţi tu (acelaşi politician, dar de data asta ca om înainte de orice), să înşeli încrederea oamenilor care te-au votat întorcându-le spatele şi orientându-te spre un alt partid politic. Este cea mai pură definiţie pentru ceea ce se cheamă “trădare politică”! Mă alătur organizaţiilor judeţene PSD din toată ţara şi condamn cu fermitate aceste gesturi de oameni mici! Decizia celor care au părăsit PSD pentru a se alătura celor care ne sunt adversari şi care au atacat în permanenţă partidul nostru nu înseamnă altceva decât un gest lipsit de onoare! Mai ales faţă de cei care ne-au votat, pentru că, doamnelor şi domnilor trădători, dacă pentru mine şi colegii mei este o mare dezamăgire, gestul dumneavoastră rămâne incalificabil pentru cetăţenii care au crezut în dumneavoastră! Trădarea este doar o armă a celor slabi. Istoria o scriu învingătorii!”, a susţinut ministrul de Interne, Carmen Dan, într-o postare pe Facebook.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version