Marți s-a stabilit noua conducere a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Structura a fost stabilită în urma votului dat de membrii Colegiului director al CNSAS. Pentru a evita orice discuții, Cazimir Ionescu, propunerea făcută de Partidul Social Democrat, nu a obținut nicio funcție.
Vă reamintim că propunerea lui Cazimir Ionescu s-a făcut în ciuda faptului că acesta este inculpat în dosarul Mineriada.
Noul șef al CNSAS a fost desemnat Constantin Buchet, personaj propus de guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă. Buchet revine în CNSAS după ce a mai fost membru în 2000, când a fost propus de Corneliu Vadim Tudor, președintele de atunci al Partidului România Mare.
Buchet a obținut nouă dintre cele 11 voturi exprimate. Din echipa lui vor face parte Valentin Blănaru, vicepreședinte ales cu 8 voturi exprimate, Dinu Zamfirescu, secretar ales cu 10 voturi exprimate, și Cătălin Boris Precul, care a obținut 9 voturi ca șef al Structurii de Securitate.