Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a refuzat marţi să se pronunţe asupra amenințării liderului PSD Liviu Dragnea privind punerea sub acuzare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare.
Tudorel Toader a declarat marți, întrebat marți dacă i s-a solicitat un punct de vedere privind punerea sub acuzare a șefului statului: “Nu, am citit și eu în presă, am văzut și eu această dezbatere, dar la minister până am plecat eu vineri nu era așa ceva, iar ca eu să mă pronunț pe o faptă penală, tocmai spuneam că nu o voi face, că este treaba procurorilor și nu a unui ministru”.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că în PSD se lucrează la un document privind acuzarea președintelui Klaus Iohannis de înaltă trădare, precizând însă că acesta nu e finalizat.
„Opinia mea este că sunt multe acțiuni care pot îmbrăca forma trădării, dacă ne uităm cu atenție pe Codul Penal și pe definiția articolului respective. Nu am ajuns acolo încă, nu mi-aș dori să ajung acolo, dar nu este imposibil”, a spus șeful PSD.