Codul Penal a fost modificat miercuri în Parlament pentru a-l salva de pușcărie pe dublul condamnat Liviu Dragnea și pe alți politicieni, printre care mii de baroni locali.
Legea a fost adoptată “la mustață” de PSD+ALDE, cu doar 2 voturi peste minimul necesar de 165 de voturi, dar puterea a avut numai 159 de deputați prezenți.
Restul de până la 167 de voturi “pentru” au aparținut deputaților Minorităților, crora li s-a adăugat și un PMP-ist.
Împotrivă au votat 97 de deputați PNL, USR, PMP, iar cei 19 ai UDMR s-au abținut.
Iată cine sunt cei 9 deputați anonimi, care s-au “predat” penalilor, unii având chiar ei probleme cu legea:
- Petronela Mihaela Csokany – Uniunea Bulgară din Banat – România
- Adnagi Slavoliub – Minoritatea Sârbă
- Bogdan-Alin Stoica – deputat din partea Ligii Albanezilor din România
- Mariana-Venera Popescu – din partea minorității macedonene
- Silviu Vexler – din partea Federației Comunității Evreiești din România
- Furic Iarco – Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România
- Vasile Daniel – Partida Romilor
- Ignat Miron – comunitatea Rușilor
- Ibram Husein – Uniunea Democrată Turcă -, declarat de ANI incompatibil, după ce și-a angajat fiul și fiica la propriul birou parlamentar în anii 2008 și 2009
Nu în ultimul rând trebuie să-l nominalizăm pe deputatul PMP, Adrian Mocanu, care a votat și el Codul penal.
Președintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat imediat după votul din cameră că îl va exclude din partid.
Liderul Grupului Minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a anunțat înainte de ședință că cei 17 deputați ai grupului vor vota fiecare cum consideră de cuviință.