Premierul Marcel Ciolacu a fost atenţionat, luni, că nu toţi bolnavii cronici au fost scutiți, prin Ordonanța de urgență adoptată joia trecută, de suprataxarea introdusă de Guvern începând cu 1 ianuarie 2024, din care acesta a încasat deja 30 de milioane de lei de la bolnavii care plătesc deja contribuțiile pentru sînătate CASS.
Iată răspunsul lui Ciolacu: „Ba da. Urmează, cu domnul (ministru Alexandru Rafila). Deci, absolut toate, am luat o decizie rapidă, pentru că deja se tot întârzia a se interveni în Parlament pe acest act normativ, am luat o decizie, nu sunt probleme în ceea ce priveşte bolnavii cronici”.
Ciolacu anulează „taxa pe boală” doar în cazul mamelor cu copii bolnavi, pacienţilor oncologici și gravidelor
Ciolacu a invocat din nou numărul mare de concedii medicale înregistrate în ultimii ani.
„Dacă mă uit în trecut, (…) am pornit de la concedii medicale de 800 – 870 de milioane parcă. A venit pandemia, s-a suplimentat cu vreo 570 de milioane la concediile medicale decontate de Casa de Asigurări. Ne-am trezit într-un sistem în care avem 6 miliarde de lei concedii medicale. Dacă ne uităm pe statistici, suntem cel mai bolnav popor din lume, la asemenea dimensiuni. Dacă doriţi (…) să dau venituri mai mari celui care, cu voie sau fără voia sa, a răcit şi stă cinci zile acasă, nu am să o fac. (…) Cu adevărat, pentru bolnavi cronici, pentru oncologie, pentru mame, pentru copii bolnavi, categoric cheltuielile sunt mai mari. (…) Adică, să dau şi medicamente compensate pentru tuse şi junghi, să plătesc absolut tot şi să suport eu, statul român, la această dimensiune de 6 miliarde pe an concedii medicale nu am să o fac. (…) Nu mi se pare corect”, a susţinut premierul.