Premierul Marcel Ciolacu îi cumpără tăcerea lui Victor Ponta – fost lider PSD, care îl critica sistematic la RTV, în ultima vreme – a fost numit consilier onorific la Guvern.

Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se acordă domnului Victor-Viorel Ponta calitatea de consilier onorific al prim-ministrului în domeniul relaţiilor economice internaţionale”, se arată în decizie.

„Îl voi consilia pe premier pe zona relațiilor economice internaționale”, a declarat Victor Ponta, absolvent de studii juridice, discipol al lui Adrian Năstase.

„Îmi doresc și cred că ar fi bine pentru România să avem relații economice cu cât mai multe țări. Nimic altceva pe zona economică nu am discutat. Eu voi fi consilier al primului-ministru”, a precizat Ponta.

El a fostul prim-ministru în perioada 8 mai 2012 – 4 noiembrie 2015, când a demisionat în urma protestelor care au scos sute de mii de români în stradă după incendiul de la Colectiv, soldat cu 64 de persoane. 

Victor Ponta, 51 de ani, a fost președinte al PSD din 2010 până în 2015 și deputat de Gorj, Ponta a părăsit PSD și  a înființat Partidul Pro România alături de Daniel Constantin, fost lider al Partidului Conservator fondat de Dan Voiculescu, patronul Antenelor. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version