Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: Inspecția Judiciară o verifică pe judecătoarea care l-a citat în sală pe studentul omorât cu mașina de Vlad Pascu drogat, la 2 Mai / 

Breaking News:

Ciolacu își umflă mușchii către PNL: „Cu comasarea a rămas foarte bine; în acest moment avem 4 rânduri de alegeri”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, își umflă mușchii către PNL, după ce nici la ședința de luni a coaliției partenerii de guvernare nu au căzut de acord asupra comasării alegerilor.

„Cu comasarea a rămas foarte bine; în acest moment avem 4 rânduri de alegeri. Cum am avut și crize suprapuse, anul acesta vom avea și alegeri suprapuse. Într-un singur an, 4 rânduri de alegeri”, a declarat Ciolacu, marți, după Sesiunea ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România.

El a lăsat, totuși, câteva zile de răgaz pentru liberali să-i accepte toate doleanțele în privința suprapunerii alegerilor locale cu cele europarlamentare.

„Mai stăm de vorbă vineri pe acest subiect”, a spus Ciolacu, la întrebările insistențeale jurnaliștilor privind motivele pentru care s-au blocat negocierile.

Comasarea alegerilor, amânată din nou: PSD suspectează PNL că iese de la guvernare după suprapunerea localelor cu europarlamentarele

„Avem o legislație. Nu a fost o discuție că vrea PSD să dea președintele, că vrea PNL…Nu a fost o discuție. Sunt lucruri bune pentru democrație… Ce înseamnă esența democrației – o prezență cât mai mare la vot. În cazul unei comasări, știm cu toții că la alegerile europarlamentare prezența e mai scăzută dacă nu inventăm un referendum pentru penali. Atunci s-a venit cu această idee că ar fi chiar mai democratică. Alți colegi din Opoziție spun că nu e democratică, că direcționăm un vot. Am văzut că și în alte state europene se discută. Austria a anunțat că nu ar mai fi așa democratic să le facă. Este evident că fiecare are părerile lui. Într-o coaliție vorbim mereu. A rămas că atunci când mă întorc (din Italia -n.r.) o să mai stăm de vorbă vineri pe acest subiect, să vedem cum tehnic putem face”, a arătat el.

Marcel Ciolacu a negat că le-ar fi cerut liberalilor să renunțe la candidatul la alegerile prezidențiale: „Cred că și dl Ciucă mi-ar cere mie să renunțe PSD la candidatură, cred că și eu dacă i-aș cere dlui Ciucă să renunțe PNL la candidat ne-am jigni unul pe altul. Nu avem această înclinație de a ne jigni”.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv