Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va merge la Bruxelles, în această săptămână, pentru discuții pe tema noii Legi a pensiilor publice, după ce a trimis Comisiei Europene proiectul – ținut la secret de ochii românilor.

„În ceea ce priveşte legea pensiilor, am intrat într-o procedură mai alertă, pentru că nu e prima oară când anunţ, am dori să decuplăm. Ea este în cererea de plată numărul 4, deci nu era o prioritate în acest moment, dar eu aş vrea să fie pusă în aplicare încă de anul viitor. (…) Chiar dacă noi avem gata legea pe 1 ianuarie şi este promulgată, ea nu poate fi aplicată, pentru că e un întreg sistem de pus în aplicare. Deja se fac nişte simulări pe softuri în minister. Am intrat într-o dinamică şi eu cred că avem capacitatea ca un guvern al României să fie eficient.(…) E normal că am trimis un draft la Comisie, este normal ca Comisia să ne dea feedback-ul. De aici o să începem din nou negocierile. Cred că săptămâna aceasta o să ajung şi eu pe la Bruxelles şi o să am o discuţie şi la Comisie. Aşa funcţionează lucrurile, nu e niciun secret. Chiar mă bucur că reuşim totuşi să decuplăm, e Legea salarizării, Legea pensiilor şi reforma fiscală care n-a fost trecută nici de PSD, nici de Ciolacu”, a spus premierul Ciolacu.

Întrebat cât va fi pensia minimă de la 1 ianuarie, el a spus: „Haideţi să să avem un feedback întâi de la Comisie. Ce este cu certitudine, este faptul, ştiţi bine, avem legea cu inflaţia. Anul trecut s-a făcut o excepţie, pentru că era inflaţia… dacă s-ar fi pus inflaţia cu un an, cum e legea, cu un an înapoi decât anul respectiv, oamenii ar fi pierdut foarte mult şi am avut cea mai mare inflaţie, 14,5 media. Şi a fost acea discuţie. Anul acesta avem inflaţia cea mai mare în acel an, la fel, este o inflaţie medie de 13,5. De la 1 ianuarie toată lumea primeşte la fel”.

El a primis că majorarea de la 1 ianuarie 2024 se va aplica pentru toate pensiile: „Toată lumea. Aşa e legea, e neconstituţională dacă se aplică altfel. Inechităţile se vor repara în noua lege a pensiilor, e cu totul altceva. Deci la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5 indicele de inflaţie. Asta e un lucru clar. Eu îmi doresc, şi aşa am convenit şi cu Comisia, ca legea să fie promulgată la 1 ianuarie, ca pe urmă ministerul să aibă câteva luni ca să o poată pregăti să o pună în aplicare”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version