Premierul Marcel Ciolacu va merge la Bruxelles să ia ok-ul pentru noile modificări la pensiile speciale, după ce legea a fost declarată parțial neconstituțională de CCR, precum și pentru măsurile din noua „ordonanță a austerității”. El se împăunează însă, declarând, vineri, că „premierul României și miniștrii nici nu ingenunchează, nici nu se ploconesc și nici nu execută ordinele nimănui”, așa cum s-au lansat ironii în spațiul public.

„Avem un dialog normal cu Comisia Europeană care vizează închiderea anumitor jaloane din PNRR și atragerea mai multor miliarde de euro pentru sprijinirea populației”, a declarat Marcel Ciolacu la incepututl ședinței de Guvern.

Ciolacu împinge până în septembrie „ordonanţa austerităţii” și rectificarea bugetară. Boloş îl plagiază pe Iohannis: „Nu poți să ai o ţopăială şi un dezmăţ pe cheltuielile publice”

„Este un demers normal pe care, cu sinceritate vă spun, Guvernul României ar fi trebui să-l fi făcut. D-na ministru al muncii, Bucura Oprescu va merge pe 28 august pentru a discuta depre jalonul legat de pensiile speciale, după decizia CCR.  Un lucru cât se poate de normal. D-nul ministru de finanțe, Marcel Boloș, va merge pentru jaloanele referitoare la reforma fiscal-bugetară, ele sunt trecute ca și jaloane în PNRR, în următoarele cereri de plată. Nici nu se duce d-nul ministru să ceară acceptul cuiva. Cred ca ipocriții care stau câteodată cu mâna întinsă după voturi trebui să-și aducă aminte ce reforme și ce jaloane au trecut în PNRR, când au zis ca vor fi scoase excepțiile din codul fiscal al României”, a adăugat premierul.

„De asemenea, o să meargă și d-nul Florin Câciu, ministrul fondurilor europene, care are de închis până pe 31 august renegocierea PNRR și planul REPowerEU. Concret, ne propunem să obținem peste 1,1 miliarde de euro, bani care să fie redirecționați direct către populație pentru achiziționarea de panouri fotovoltaice, astfel încât românii, în viitor, să plătească cât mai puțin la facturile de curent. Este un program ambițios care cuprinde întreaga Românie. Pe scurt, vizitele la Bruxelles au rolul de a obține lucruri concrete pentru țară și pentru români”, a mai spus Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Amintim că pensiile speciale nu au fost eliminate și nici trecute pe contributivitate, însă legea adoptată pe 28 iunie, cu modificări pe ici, pe colo, a fost contestată de ÎCCJ la CCR – care a decis că este „parțial neconstituțională”.

Ciolacu și Ciucă nu se grăbesc să modifice Legea pensiilor speciale declarată neconstituțională. Tertipul: noi negocieri la Bruxelles

Așadar, parlamentarii își văd liniștiți de vacanță, pentru că pensionarul special Nicolae Ciucă, liderul PNL, nu convoacă sesiune extraordinară și așteaptă luna septembrie. În tot acest timp, Guvernul Ciolacu achită lunar 1,2 miliarde de lei pentru pensiile speciale.

DOCUMENT. Motivarea deciziei CCR de menținere intactă a pensiilor speciale pentru magistrați; Ciucă și Simonis convoacă Parlamentul

Cât despre reducerea cheltuielilor bugetare, promise de două luni de premierul Ciolacu, acestea se dovedesc doar vorbe, atât timp cât Ministerul Economiei nu a fost restructurat la rotativă, iar de atunci sunt plătiți două rânduri de directori.

Ghinea: „Din Ciclul «Ciolacu – vorbe, nu fapte», plătim două rânduri de directori la Economie” după rotativă
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version