Liderul PSD, Marcel Ciolacu, acuză PNL-USR PLUS-UDMR că urmăresc „un nou jaf naţional”, prin proiectul de completare a Legii 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole şi a Legii 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă.


„100 de miliarde de euro – atât este valoarea terenului agricol al României. Prin legislaţia adoptată anul trecut, în acord cu legislaţia europeană, i-am împiedicat să mai vândă aceste terenuri străinilor. Pentru a proteja atât fermierii, cât şi statul român, în condiţiile în care deja 4 milioane de hectare de pământ nu mai sunt ale românilor! Ce fac ei acum?! 61 de deputaţi şi senatori ai Puterii, în frunte cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, au depus la Senat un proiect de lege prin care să se dea din nou drumul vânzării pământului românesc! Concret, dispar condiţiile privind domiciliul şi rezidenţa, dar – mai ales – dispar şi interdicţiile de înstrăinare care erau de minim 8 ani de la data cumpărării terenurilor. Asta e reforma lor!”, a scris Ciolacu, luni, pe Facebook.

Potrivit liderului PSD, iniţiatorii, „în loc să sprijine fermierii români, dau liber samsarilor de terenuri”.

„Cum îşi va putea asigura România consumul intern dacă pământul nu îi mai aparţine?! Cum vom putea spera să nu mai fim o mare piaţă de desfacere pentru toate porcăriile pline de pesticide venite din afară?! Nicicum! Dacă ei distrug acum tot!”, a adăugat Ciolacu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version