Ameninţat de Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, cu o nouă moţiune de cenzură, premierul Dacian Cioloş a ieşit la atac.

ciolos 4

Ca să-şi retrogradeze rivalul, Cioloş susţine, printre altele, că “la experienţa dumnealui în administraţie, domnul Dragnea ar trebui să ştie anumite lucruri. Până una alta, ar trebui să ne mai lase. Vrea moţiune de cenzură pe prevederi redactate şi votate de PSD. Am discutat cu ministrul Finanţelor, Anca Dragu, şi vom modifica prin ordonanţă de urgenţă Legea Codului Fiscal, pentru a nu repeta greşelile făcute de guvernul PSD”.

Mai mult, Cioloş spune că s-a aflat în situaţia de a “corecta multe inepţii preluate de la guvernul PSD” şi le recomandă social-democraţilor “înainte de a se lansa în declaraţii care nu le fac cinste, să verifice cine este responsabil pentru situaţia semnalată”.

Totul a pornit de la o ordonanţă de urgenţă prin care Cioloş vrea să ofere scutiri de impozite pentru veteranii de război şi familiile acestora. Premierul i-a transmis lui Dragnea că “vorbim despre un gest minim de reparaţie morală. Nu am nevoie de domnul Dragnea ca să ştiu ce înseamnă respectul pentru veterani”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version