Planul Naţional Strategic pentru agricultură al României (PNS) este un eşec naţional pe care guvernarea PSD-PNL-UDMR îl ţine sub preş”, acuză europarlamentarii Dacian Cioloș și Alin Mituța, membri ai Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European și fondatori ai partidului REPER.

„Aproximativ 16 miliarde de euro fonduri europene alocate pentru dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale din România pentru perioada 2023-2027 sunt în pericol, deşi aceşti bani sunt un sprijin financiar esenţial pentru fermierii români, pentru întregul sector agroalimentar românesc, într-o perioadă în care criza alimentară bate la uşă. Aceşti bani sunt absolut necesari pentru asigurarea unui cadru de investiţii predictibil, pentru ca agricultura românească să-şi sporească productivitatea, competitivitatea şi valoarea adăugată”, a declarat Dacian Cioloş, fost comisar pentru agricultură şi dezvoltare rurală, potrivit unui comunicat de presă al REPER.

Europarlamentarul Adrian Mituţa acuză că fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu ar fi trebuit să se ocupe serios de acest proiect, fundamental pentru direcţiile de dezvoltare ale agriculturii româneşti în următorii cinci ani, în schimb, a făcut un plan prost, depus cu o întârziere de două luni, un plan trimis înapoi de Comisia Europeană cu 49 de pagini de critici şi observaţii”.

„După demisia domnului Chesnoiu, este evident că PNS este un subiect mult prea complicat pentru şcoala de cadre de partid a PSD, care, în pană de alte idei, l-a relansat pentru această responsabilitate pe domnul Petre Daea, fost ministru al Agriculturii în guvernele Năstase (2004), Grindeanu, Tudose şi Dăncilă (2017-2019). Din păcate, în materie de politici economice şi agricole, ministrul proaspăt numit la Agricultură pare împietrit în sistemul planificat comunist în care s-a format pe vremea lui Ceauşescu şi nu credem că va reuşi să facă din PNS un program care să ajute cu adevărat agricultura românească”, a susţinut Alin Mituţa

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version