Dacian Cioloș și Dan Barna au lansat, joi, programul de guvernare al USR PLUS, intitulat “Revoluţia Bunei Guvernări”.

Documentul cuprinde 40 de angajamente cu măsuri concrete: eliminarea pensiilor speciale, digitalizarea serviciilor publice, primari în două tururi şi reforma electorală, transparenţa totală a cheltuielilor publice, reducerea numărului de primării prin comasare voluntară, împădurirea României şi combaterea tăierilor ilegale prin DNA-ul pădurilor, “autostrăzi pe bune şi nu pe hârtie”, acces garantat la medicamente esenţiale decontate 100%, zero taxe pe salariul minim, fonduri europene pentru investiţii în tehnologia verde, digitală, ecoturism şi industrii creative.

„Vechile partide au eșuat. După 31 de ani nu mai avem așteptări de la ele. Progresul e prea lent cu ele la cârmă. Au distrus încrederea românilor în stat și în politică. Nu mai avem răbdare. Nu le mai suportăm minciunile și incompetența. Și nu mai merge cu petice și improvizații. Avem nevoie de o schimbare radicală a modului în care se guvernează România. Avem nevoie de o revoluție a bunei guvernări”, se arată în preambulul documentului

Dacian Cioloş, copreşedinte al USR PLUS, a declarat: „Una din primele măsuri pe care le vom lua după ce ajungem la guvernare este să corectăm legile PSD antijustiţie şi să întărim reglementările din Codul penal, pentru a da direcţie clară Justiţiei şi a da curaj oamenilor din Justiţie să îşi facă treaba, că nu vor fi influenţaţi de decizii politice care să le dea peste cap independenţa. Pe această fundaţie curată, cinstită, educaţia, sănătatea, economia devin pilonii de bază ai guvernării USR PLUS pentru România. Abia după ce pornim de la această curăţare, putem vorbi de eficienţă în cheltuirea banului public, de încurajarea antreprenoriatului”.

„O Românie fără hoţie este punctul de plecare: fără sinecuri şi fără privilegii pentru aleşi, fără imunităţi inutile, fără pensii speciale, fără atentate la păduri şi la sănătatea noastră. Vrem să construim o Românie în care competenţa şi cinstea să fie o piatră de temelie a administraţiei publice”, a adăugat Cioloş.

Cioloş a precizat că USR-PLUS îşi doreşte „antreprenoriat fără birocraţie” şi „un stat partener” pentru antreprenori: „Vrem să facem din România ţara în care se înfiinţează cel mai uşor o firmă. Sigur, înseamnă să trecem de la o extremă la cealaltă, dar e necesară această trecere”.

„Criza COVID a arătat şi mai pregnant limitele administraţiei în România, pe care o putem caracteriza ca fiind ‘obeză şi cu picioare de carton’. (…) Aşa că, unul dintre angajamentele noastre este ‘fără mii de agenţii’. (…) Guvernul trebuie scuturat de toate agenţiile ineficiente. Unele dintre agenţii nu sunt utile cetăţeanului sau economiei şi au devenit doar sinecuri pentru oameni conectaţi politic”, a mai declarat Cioloş.

Barna: Hoţia şi furtul banului public vor fi oprite

La rândul său, Dan Barna, copreşedintele USR PLUS, a arătat că mesajul pe care Alianţa doreşte să-l prezinte României este că „hoţia şi furtul banului public vor fi oprite”.

„Unul dintre obiective este ca ‘Fără penali în funcţii publice’ să devină o realitate constituţională. O normă de minimă igienă morală trebuie să devină literă de Constituţie. (…) Alt obiectiv este reformarea Parlamentului – 300 de parlamentari este o cifră foarte bună, astfel încât să putem elimina acea şleahtă de traseişti folosiţi strict ca masă de manevră. (…) Statul român, şi orice stat de pe lumea asta, ar trebui să fie facilitator de bunăstare sau măcar să nu stea în calea cetăţenilor care îşi construiesc un destin şi o viaţă. Nu e deloc aşa ceva şi, în aceşti 30 de ani, statul s-a constituit într-o sursă de ineficienţă şi de sfidare a noastră – a celor care plătim taxe şi impozite – pentru că nu vorbim despre banii statului aici, ci ai tuturor românilor care muncesc cinstit. În schimb, statul a fost confiscat de un grup mic de indivizi care l-au stors de resurse şi care l-au transformat în instrument de acaparare a unei ţări întregi. Poate v-aţi întrebat în ultimii patru ani de ce suntem atât de intransigenţi. Răspunsul e simplu – pentru că mandatul pe care l-am primit este să punem punct actualei stări de lucruri şi să eliminăm hoţia din România”, a subliniat Dan Barna.

Iată care sunt cele 40 de angajamente ale USR PLUS:

1. Fără penali în funcții publice

  • Interzicerea ocupării de funcții publice alese pentru persoanele condamnate penal care nu s-au reabilitat.

2. Fără pensii speciale

  • Eliminarea pensiilor speciale și calcularea tuturor pensiilor după același sistem. Egalitatea românilor în fața pensiei înseamnă la contribuție egală, pensie egală.
  • Eliminarea tuturor pensiilor speciale și recalcularea lor, în cazul categoriilor profesionale (exemplu: militari) care nu au avut contribuții, pe baza unei contribuții implicite la veniturile pe care le-au avut de la Stat. În cazul în care unele nu se pot elimina, se va aplica impozitarea cu 90% a tuturor pensiilor speciale peste pragul de cinci pensii minime cumulate.

3. Să nu mori cu dreptatea în mână

  • Vindecarea justiției prin corectarea legilor Justiției, desființarea Secției Speciale, repornirea activității DNA, reincriminarea neglijenței în serviciu și revenirea la vechea definiție a abuzului în serviciu. Mai mult, justiție funcțională pentru cetățeni prin măsuri clare care vor face ca aceștia să primească soluții rapide și echitabile pentru dosarele lor.

4. 300 de parlamentari, primari în 2 tururi și reforma electorală

  • Schimbarea modului în care sunt ocupate funcțiile publice prin: limitarea numărului de parlamentari la 300, alegerea primarilor în două tururi, creșterea reprezentării românilor din diaspora, vot prin corespondență și vot electronic, liste deschise de candidați.

5. Transparență totală

  • Publicarea online și accesul cetățenilor la toate cheltuielile publice, contractele de achiziții publice și la toate informațiile relevante privind instituțiile statului, de la Guvern până la primării.

6. Primării mai puține și mai eficiente

  • Reducerea numărului de primării prin comasare voluntară, în vederea creșterii calității serviciilor publice furnizate locuitorilor. Reforma administrativă va viza și gestionarea eficientă a zonei metropolitane din jurul orașelor cu peste 100.000 de locuitori.

7. Fără mii de agenții

  • Desființarea sau reorganizarea agențiilor, autorităților și instituțiilor care deși sunt finanțate cu bani publici sau beneficiază de privilegii de la stat, nu sunt în mod real în serviciul cetățeanului, ci doar sinecuri pentru oameni conectați politic. În plus, obligativitatea ca acestea sa raporteze public indicatorii de performanță, numărul de beneficiari și bugetul cheltuit.

8. Cetățenie digitală

  • Crearea infrastructurii necesare pentru ca cetățenii să nu mai plimbe hârtii între instituții, ci informațiile să circule electronic, sigur, rapid și ușor de urmărit. Construirea „autostrăzilor digitale” între instituțiile statului care au baze de date, astfel încât acestea să comunice eficient între ele.

9. Fond de 1 miliard de euro pentru o infrastructură sanitară modernă

  • Modernizarea spitalelor, construcția de spitale noi și a unei infrastructuri sanitare moderne, prin investirea a 1 miliard de euro următorii patru ani.

10. Stimulente pentru a ne menține sănătoși

  • Îmbunătățirea stării de sănătate a românilor prin măsuri precum: medici de familie în toate comunele și asistenți medicali în toate satele din țară până în 2024, dublarea performanței programelor naționale de prevenție, recompensarea personalor care duc un stil de viață sănătos și introducerea educației pentru sănătate în școli.

11. Dreptul de a alege în sănătate

  • Încurajarea concurenței în sistemul de sănătate astfel încât toti românii să aibă dreptul de a alege în ceea ce privește serviciile și asigurările de sănătate și să beneficieze de sprijinul financiar al statului prin care să poată face efectiv această alegere.

12. Acces garantat la medicamente esențiale

  • Garantarea accesului românilor, în regim 100% compensat, la medicamentele esențiale de pe lista Organizației Mondiale a Sănătății.

13. Siguranța pacientului pe primul loc

  • Creșterea calității actului medical și a siguranței pacientului prin măsuri care asigură profesionalizarea continuă. Crearea primului Program Național de Îmbunătățire a Calității Actului Medical prin care vor fi recompensate educațional și financiar echipele medicale care își îmbunătățesc rezultatele, precum și spitalele care implementează proiecte concrete de creștere a siguranței actului medical și a experienței pacientului.

14. Medic și pacient la un click distanță

  • Constituirea unui Fond Național de Inovație în Sănătate prin care să fie stimulată dezvoltarea de soluții digitalizate și de telemedicină prin care să debirocratizăm practica medicală și să apropiem medicul de pacient.

15. Fără politică la școală

  • Depolitizarea învățământul românesc și asezarea copilului în centrul sistemului. Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea directorilor de școli în manageri performanți, aleși prin concurs.

16. Dreptul de a alege în educație

  • Să poți alege școala la care merge copilul tău, din mai multe opțiuni bune. Deciziile în școlile publice să fie luate nu de minister și primărie, ci de consiliul de administrație al școlii. Regândirea materiilor și stabilirea unui curriculum național simplificat, completat de unul suplimentar ales de elev sau de școală. Un proces mai ușor de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private.

17. Școala de la 8 la 5, masă caldă și școală după școală

  • Creșterea calității învățământului prin reorganizarea programului elevilor. Astfel, în intervalul 8.00-17.00 elevii participă la orele de studiu dimineața, la pranz au parte de o masa caldă, iar după-amiază se pot implica în activități opționale (teme, activități sportive, cluburi de interes etc).

18. Sprijin pentru școala online

  • Organizarea și dezvoltarea a 8 Centre Regionale pentru Suport în Educație Online, care să ofere școlilor sprijin în desfășurarea orelor online; de la conectarea la internet de mare viteză și achiziția de echipamente, până la formarea de competențe digitale pentru cadrele didactice.

19. Antreprenoriat fără birocrație

  • Reducerea birocrației impusă de stat pentru întreprinderi. Continuăm procesul de debirocratizare prin analiza permanentă a poverii administrative pe mediul de afaceri și reducerea cerințelor inutile.

20. Bani europeni investiți în industrii ale viitorului

  • Dezvoltarea României prin investiții în industrii strategice la nivel european și în avantaje competitive la nivel local: tehnologie verde, digital, eco turism, industrii creative.

21. Zero taxe pe salariul minim

  • Reducerea impozitării muncii prin scutirea de taxe și impozite a 2.230 de lei din salariul brut (echivalentul salariului minim pe economie). Aplicarea taxelor și impozitelor să se facă doar pe suma care depășeste salariul minim pe economie.

22. Clasa de mijloc la sate: susținerea fermierilor mici și mijlocii

  • Creșterea competitivității și a performanței economice a fermierilor mici și mijlocii prin acces la: know-how, forme asociative și centre de colectare cu servicii integrate („food hubs”) și la canale de vânzare variate.

23. Acces la finanțare pentru antreprenori

  • Facilitarea accesului la informații si la finanțare pentru antreprenori, oportunități în funcție de stadiul afacerii și diversificarea surselor de finanțare.

24. Lider european în îngrijirea vârstnicilor

  • Revigorarea Institutului Ana Aslan și crearea unei rețele naționale la standarde europene pentru asistență medicală geriatrică, cercetare și gerontologie socială, îngrijire geriatrică și paliativă.

25. Gazele din Marea Neagră contribuie la pensiile românilor prin investiții

  • Demararea proiectului strategic de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră și folosirea veniturilor obținute pentru a investi, prin fondurile de pensii administrate privat (Pilon II), în beneficiul românilor

26. Drumul spre acasă pentru românii din diaspora

  • Facilitarea reîntoarcerii în țară a românilor din diaspora care își doresc să revină. Programe de asistență clar țintite pentru informare, întoarcere, acomodare și încurajarea antreprenoriatului în țară.

27. Autostrăzi pe bune, nu pe hârtie

  • O nouă abordare în implementarea marilor proiecte de infrastructură cu: finanțare adecvată, un calcul realist al costurilor, restructurarea companiei naționale de autostrăzi, angajarea de profesioniști și stabilirea unor priorități clare.

28. Fără gunoaie în natură

  • Reducerea cantităților de ambalaje care în loc să fie reciclate ajung să polueze mediul, prin introducerea unui sistem național de returnare voluntară a ambalajelor: lăsăm garanție, ducem ambalajele înapoi și recuperăm garanția. Un parteneriat real și reciproc avantajos între stat și cetățeni.

29. Împădurim România și combatem tăierile ilegale prin DNA-ul Pădurilor

  • Creșterea treptată a capacității de împădurire prin atragerea de fonduri europene, fonduri private și alocări bugetare. Atingerea unui ritm de împădurire anual care să facă posibilă acoperirea cu păduri a aproximativ 40% din suprafața terestră a României, până în 2050. Înființarea unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, instituție autonomă, organizată pe modelul DNA și DIICOT.

30. Programele naționale „Fiecare copil la grădiniță” și „Școală pentru toți”

  • Creșterea numărului de copii din medii sărace care merg la grădiniță, prin dezvoltarea și extinderea programului „Fiecare Copil în Grădiniță”. Reducerea abandonului școlar prin extinderea programului „Școală pentru Toți”, de la 500 la 1.200 de școli vulnerabile.

31. Combaterea sărăciei energetice

  • Implementarea de proiecte și programe finanțate cu fonduri europene, care să asigure accesul tuturor românilor la energie.

32. Protecție socială și muncă legală în domeniul serviciilor

  • Crearea unui cadru legal simplificat în domeniul serviciilor, prin acordarea unei forme simplificate de plată (vouchere) pentru lucrătorii sezonieri, zilierii, personalul de menaj și îngrijire. Aceste categorii vor dobândi beneficii sociale (pensie, asigurare de sănătate) și în acelasi timp se va lărgi baza de colectare a contribuțiilor și impozitelor.

33. Fleximuncă

  • Introducerea contractelor de muncă multi-flexibile, care permit angajatorilor și angajaților să decidă individual condițiile în care un angajat își desfășoară activitatea. Soluții precum munca de la distanță (telemuncă), adaptarea programului de lucru de 8 ore, comprimarea săptămânii de muncă, măsurarea rezultatelor cu indicatori de obiectiv și nu normare pe ore, jobsharing, alegerea zilelor libere, beneficii flexibile.

34. Un loc de muncă: cea mai bună protecție socială (VMI)

  • Implementarea legii Venitului Minim de Incluziune care stimulează căutarea locurilor de muncă pentru că persoanele care primesc asistență socială nu mai trebuie să aleagă între un loc de munca și păstrarea ajutorului social. .

35. CRESC – Corpul Român de Solidaritate și Cooperare

  • Crearea unui sistem integrat de servicii pentru: oamenii care care doresc să se implice în activități cu impact în comunitate, organizații care lucrează cu aceștia și comunitățile beneficiare. Inițiativă a Corpului Român de Solidaritate și Cooperare (CRESC).

36. Internet pentru toți

  • Asigurarea accesului tuturor românilor la internet de mare viteză și alfabetizare digitală, nevoi devenite esențiale în orice aspect al vieții, inclusiv sănatate, educație și muncă.

37. Un viitor pentru cultura independentă

  • Ajutor de stat pentru operatorii culturali din sectorul independent-privat, în condițiile suspendării activității acestora pe termen nedefinit. Sprijin pentru relansarea producției culturale în condițiile revenirii treptate a publicului la evenimentele cu prezență fizică.

38. Aducem sportul înapoi în școală

  • Educație pentru și prin sport prin creșterea rolului formativ-educațional al sportului în școală. Regândirea orelor de educație fizică și încurajarea competițiilor școlare.

39. Sate cu arhitectură tradițională protejată și pusă în valoare

  • Sprijin financiar pentru cei care cumpară case părăsite la țară pentru a le restaura și pune in valoare, fie pentru locuit, fie pentru a le introduce în circuitul turistic, mai ales în zone rurale recunoscute pentru tradiția arhitecturală specifică.

40. Democrație și presă liberă în Republica Moldova

  • Crearea unui Fond pentru Democrație în Republica Moldova care să sprijine dezvoltarea societății civile și a presei libere.

Fiecare angajament este completat de măsuri concrete propuse.

Documentul integral poate fi vizualizat AICI)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version