Fostul lider PNL, Florin Cîţu, rămas totuși cu funcția de preşedinte al Senatului, a criticat, marți, pachetul de măsuri anunțat de premierul Nicolae Ciucă, catalogându-l drept „o listă de intenţii” care „nu au fost discutate în PNL”.
Mai mult, Cîțu susține că măsurile sociale convenite în coaliţia de guvernare PNL-PSD-UDMR trebuie discutate cu Comisia Europeană.
Ciucă, Ciolacu și Kelemen au prezentat pachetul „Sprijin pentru România”. Amânarea ratelor mai așteaptă
Ciucă, Ciolacu și Kelemen au prezentat pachetul „Sprijin pentru România”. Amânarea ratelor mai așteaptă
Iată declarațiile lui Cîţu, la Senat:
„Am văzut aseară, în premieră, acea prezentare. Pare că sunt măsuri agreate în coaliţie. Nu au fost discutate în PNL. Posibil să fi fost discutate într-un cerc foarte restrâns şi aprobate. Multe dintre măsuri sunt prelungirea măsurilor pe care le aveam şi anul trecut. Pare un program de guvernare, pentru că nu sunt termene acolo, nu sunt detalii şi atunci e complicat să faci o analiză ca economist.
În momentul acesta îmi aduce aminte de o melodie a celor de la Metallica, „Fight Fire with Fire”. Dar, repet, pare un program de guvernare, aşa arată acum, pentru că este doar o listă de intenţii, măsuri care trebuie discutate cu Comisia Europeană. Sunt multe lucruri acolo. Dacă Ministrul Finanţelor spune că sunt fonduri, sunt fonduri. Noi vedem că, din păcate, estimările pe care le-am făcut până acum s-au adeverit. Am atras atenţia în ianuarie că dacă nu luăm măsuri, vom avea o creştere a inflaţiei.
„Este important ca PNL să se întoarcă la liberalism şi la soluţii liberale. Mai mult curaj în impunerea unor măsuri liberale.
Am văzut că a fost scoasă de pe lista de măsuri amânarea ratelor la bancă. Se poate face lucrul acesta, se poate amâna cu 9 luni. Nu ştiu de ce nu a mers acum, dar prin discuţii cu Banca Centrală, cu sistemul bancar pot să găseşti măsuri. Poate a fost amânată doar o săptămână”.
El s-a arătat surprins că legea offshore nu a fost încă depusă în Parlament, pentru că aceasta „trebuie aprobată cât mai repede”.
„Avem nevoie de legea offshore. Este o companie care va scoate gaz din Marea Neagră, imediat după ce trece această lege.(…) Există o companie care face explorări marine şi vor putea imediat să scoată”.
Totodată, Cîţu, cataloghează „trucul” de a întârzia rambursările de TVA către companiile private drept „o cosmetizare a execuţiei bugetare” pentru existenţa unor venituri mai mari la buget.
„În 2020 am avut venituri la fel ca în 2019, în 2021 au fost mai mari ca în 2020 cu aproape 40 de miliarde decât se estimase la începutul anului. Aşa ne-am putut permite o serie de măsuri. Aici am un semn de întrebare: sunt 2 miliarde de lei mai puţin la rambursări de TVA. În momentul în care treci printr-o criză, companiile au nevoie de lichidităţi. Dacă mă întreabă cineva, nu de acolo aş lua banii, pentru că aceste companii au nevoie de bani. Este un truc pe care îl fac, am văzut că s-a mai făcut, să nu rambursezi TVA ca să maschezi, să spui că ai venituri mai mari la buget. Dar de fapt, tu omori companiile din sectorul privat, de fapt cele care îţi plătesc după aceea impozite. Dar asta a fost decizia, a fost acceptată în coaliţie. Spun că e păcat să îi penalizăm pe cei din sectorul privat pentru faptul că muncesc, plătesc taxe, doar ca să cosmetizăm o execuţie bugetară”, a spus Cîţu.
Măsurile din pachetul „Sprijin pentru România” vor intra în vigoare cel mai devreme de la 1 mai, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă, luni, în cadrul conferinţei de presă susţinute de liderii coaliţiei pentru prezentarea pachetului de măsuri.
La rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că planul oferă o formă de protecţie în faţa scumpirilor pentru mai mult de jumătate din populaţie.