Premierul demis Florin Cîțu nu îl vrea sub nicio formă pe Nicolae Ciucă prim-ministru în noul guvern PNL-PSD-UDMR, el peferând varianta „prin rotație” a unui membru al fiecărui partid – iar el să fie, evident, primul.
„Rotaţia premierilor este o variantă. Vom vedea. Altă variantă în momentul acesta nu este”, a declarat Cîțu vineri, în cea de-a 4-a zi a negocierilor pentru formarea noului guvern.
El a insistat că „mandatul negocierilor, în acest moment, este cu o guvernare în jurul PNL; dacă din negocieri venim cu o altă soluţie, mergem înapoi în partid şi vedem dacă partidul acceptă acea soluţie”.
Varianta Nicolae Ciucă „nu se află în acest moment pe masă”.
„Dacă voi veni din nou cu acea variantă pe masă, vă voi spune atunci. Nu are sens să ne gândim acum”, a precizat Cîţu.
El a evitat să spună cu subiect și predicat că își doreşte în continuare funcţia de premier:
„Dar nu este vorba despre mine personal aici. Aici este vorba despre guvernarea pentru România. Trebuie să găsim o soluţie pentru România care să funcţioneze până în 2024 şi când avem alte rânduri de alegeri. Trebuie să găsim cea mai bună soluţie pentru a avea un guvern, sau un compromis poate, să avem un guvern, dar şi să mergem mai departe şi să avem un guvern cu puteri depline. Ceea ce mă interesează pe mine ca preşedinte al PNL este ca principiile şi toate aceste lucruri pentru care am fost votaţi să nu fie diluate în această guvernare. Noi suntem aici pentru a-i reprezenta pe români. Avem voturile românilor în spate şi cu asta mă ocup eu. Cum va arăta guvernul, premierul – acestea vor fi negocieri pe care le vom duce în continuare pentru a avea cea mai bună formulă pentru a guverna România”.