Ppremierul Nicolae Ciucță va coordona Comitetul interministerial privind schimbările climatice, înființat prin hotărâre de Guvern, în ședința de joi.
Potrivit hotărârii adoptate, în situaţiile în care premierul acesta nu poate participa la reuniunile Comitetului, conducerea este realizată de către şeful Cancelariei, în calitate de vicepreşedinte.
Comitetul are trei vicepreşedinţi, şeful Cancelariei prim-ministrului, demnitarul care conduce Departamentul Climă şi Sustenabilitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Este format din reprezentanţi ai instituţiilor publice din România care elaborează şi implementează politici cu impact în domeniul combaterii schimbărilor climatice, la nivel de ministru sau secretar de stat desemnat, consilieri prezidenţiali sau consilieri de stat din partea Administraţiei Prezidenţiale, respectiv reprezentanţi la nivel de conducător ai instituţiilor. Activitatea în cadrul comitetului este neremunerată. Preşedintele României poate participa la şedinţele comitetului la invitaţia prim-ministrului. Comitetul se reuneşte lunar în şedinţe şi ori de câte ori este necesar, la iniţiativa preşedintelui comitetului sau a unuia dintre vicepreşedinţi.
„Este o temă care preocupă în mod special tânăra generaţie, dar nu numai, este şi responsabilitatea noastră să gestionăm prezentul şi mai ales viitorul nostru în condiţiile în care vedem la nivel global, dar şi la nivel naţional aceste efecte. Împreună cu ministerele de resort, reprezentanţii grupului vor analiza şi propune soluţii pentru a asigura concordanţa din sectoarele care au impact asupra schimbărilor climatice, vor propune politici prioritare anuale în privinţa schimbărilor climatice, atât în raport cu angajamentele asumate la nivel european, cât şi în raport cu alte organizaţii internaţionale la care România este parte sau este în curs de accedere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.