Comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile din 2009 a fost resuscitată, la ceva timp după ce a tras concluzia că Traian Băsescu și Emil Boc le-au fraudat. 

Șefa comisiei, deputatul PSD Oana Florea, a anunțat că vor fi audiate mai multe persoane, printre care Elena Udrea și Daniel Dragomir. Amândoi sunt condamnați la închisoare în primă instanță, pentru fapte de corupție.

„În contextul declaraţiilor publice făcute de anumite persoane care au fost invitate la Comisia SRI, am analizat şi am votat în unanimitate invitarea pentru săptămâna viitoare la audieri, la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, a doamnei Elena Udrea, a ofiţerului Paraschiv, în urma declaraţiilor făcute la Cotidianul, a domnului Dragomir şi domnului Marian Hăpău, (…) care la momentul respectiv era şeful serviciului de informaţii al Armatei”, a declarat preşedintele Comisie de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, , în urmă cu câteva zile.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 urmează să se reunească luni, de la ora 14.30.

Oana Florea a afirmat că au fost transmise comisiei şase răspunsuri de la ministere cu privire la schimbarea şefilor de deconcentrate, în perioada anterioară alegerilor prezidenţiale din 2009. „Din ce am văzut până acum au fost modificări de şefi de deconcentrate făcute cam în aceleaşi zile şi preavizul şi numirea pe post, în majoritatea judeţelor ţării. Mai avem de primit răspunsuri până la 22 de ministere câte sunt”, a spus Florea.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version