Aprobarea amendamantelor depuse pentru Legea 304/2004 privind organizarea judiciară este tema lucrărilor de luni ale Comisiei speciale de modificare a Legilor Justiției, condusă de Florin Iordache, autorul scandaloasei OUG 13 pe care o introduce acum, fragmentat, în pachetul legislativ privind “reforma”.  

sursă foto Mediafax

UPDATE 2: Una dintre modificările principale ale Legii 204 este înființarea Secției speciale privind investigarea infracțiunilor din Justiție, despre care Iordache a declarat că are rolul de a lua presiunea de pe judecători.

“Am considerat că trebuie să existe o astfel de secție, o secție formată de procurori de un anumit grad. Aceștia sunt în subordinea procurorului general al României, iar în privința modul în care aceștia sunt aleși, sunt aleși de colegii lor din secția de procurori din CSM. Pentru a nu mai exista această presiune asupra judecătorilor – fie în faza de judecată, fie în faza de deliberare sau atunci când anunță soluțiile – este foarte bine că există o astfel de secție în subordinea procurorului general”, a spus Iordache.

El a evitat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, ținând-o pe-a lui: “Dumneavoastră ați vazut anumite argumente, noi am văzut alte argumente. Noi, în urma dezbaterilor, am ținut cont de toate observațiile și în urma votului care a fost exprimat am considerat că este foarte bine ca s-a înființat această secție. De la început s-a stabilit foarte clar care este statutul procurorilor și noi nu am făcut decât să copiem din Constituție ce înseamnă statutul procurorului, iar în ceea ce înseamnă legea 304 am precizat că acea ‘temeinicie’ care nu face decât să elimine eventualele infirmări de soluții pe care un procuror sau altul le-ar lua în instanță. Ținând cont că procurorii sunt subordonați ierarhic, există acea independență pe dosar, pe soluție, dar legalitatea și temeinicia, să dea posibilitatea șefului ierarhic să poată interveni”, a insistat Florin Iordache, la finalul lucrărilor din comisie.

Această secție își va începe activitatea în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii, a decis majoritatea PSD+ALDE, cu sprijinul UDMR și al reprezentanților Minorităților.

În favoarea raportului favorabil adoptat de Comisia Iordache au fost înregistrate 14 voturi ale reprezentaților PSD, ALDE și UDMR și 5 voturi au fost împotrivă, respectiv ale PNL și USR.

UPDATE 1: Comisia a decis ca judecătorii și procurorii să îndeplinească condițiile de vechime de 7 ani și să nu fi fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani pentru a fi aleși în CSM.

În prezent, în lege se menționează doar că membrii CSM se aleg din rândul judecătorilor și procurorilor numiți de Președintele României.

Amendamentul a aparținut Guvernului și a fost votat de majoritatea aflată la putere.

Membrii comisiei au introdus și posibilitatea ca un procuror de la DIICOT să fie numit în CSM. “CSM este format din 9 judecători și 5 procurori. Unul dintre procurori poate fi ales din ICCJ, DNA sau DIICOT”, prevede amendamentul adoptat.

Comisia a mai decis ca membrii CSM să depună o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.

Iordache: “Mai transparent de atât nu se poate”

Președintele comisiei, Florin Iordache, a precizat că Inspecția Judiciară trebuie scoasă din subordinea CSM și transformată într-o instituție autonomă.

“Considerăm că în acest moment Inspecția Judiciară nu este funcțională, considerăm că trebuie să fie o instituție autonomă”, a spus Iordache, menționând, însă, că procedura de selecție a inspectorilor va fi la CSM. “Mai transparent de atât nu se poate”, a adăugat Iordache.

Ordinea de zi

Astfel, pe ordinea de zi figurează „finalizarea dezbaterilor privind propunerile de modificare formulate de participanţii la lucrările Comisiei privind iniţiativa legislativă de modificare şi completare a Legii 304/2004 şi dezbateri generale asupra propunerilor de modificare a Legii 317/2004”.

Totodată, au fost introduse propunerile de modificare şi completare a dispoziţiilor Codului de procedură Penală şi Codului Penal prin raportare la transpunerea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 09.03.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Majoritatea PSD-ALDE din Comisie a decis, săptămâna trecută, să lucreze în regim intens, după ce Iordache a acceptat doar propunerea să nu lucreze în zilele de doliu național – 14, 15 şi 16 decembrie -, decretate de Guvernul tudose după decesul Regelui Mihai.

Marţi va intra la votul final în Camera Deputaţilor Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor, deoarece a fost votată doar pe articole săptămâna trecută, în peste 11 ore în plen.

După votul final, această lege va fi trimisă la Senat, unde senatorii vor putea depune amendamente care vor fi discutate tot în Comisia specială.

Tot marţi va intra la votul final în Camera Deputaţilor proiectul care modifică Legea ANI şi care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

Chiar dacă nu au primit votul final, proiectele de lege privind modificarea Statutului magistraţilor şi de modificare a Legii ANI au apărut deja pe site-ul Senatului săptămâna trecută, ca fiind înregistrate pentru dezbatere la Biroul Permanent. După ce deputatul USR Stelian Ion a reclamet acest lucru, cele două proiecte de lege au fost retrase de pe site-ul Senatului.

Opoziţia a acuzat că la Cameră au fost votate “pe repede înainte” articolele modificate și amendamentele respinse, fără ca președintele de ședință și majoritatea PSD=ALDE, ajutată de UDMR și minorități, să accepte o dezbatere efectivă.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version