Deputații și senatorii au votat marți înființarea unei comisii comune a Parlamentul va avea o comisie specială pentru Legile securității, care intră în dezbatere parlamentară.
Pachetul de legi care vizează atribuțiile și organizarea serviciilor secrete și armatei urmează să intre în dezbaterea legislativului.
Este vorba despre pachetul de șase legi privind organizarea și funcționarea SRI, SIE, STS, SPP, CSAT și Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Înființarea comisiei pentru dezbaterea legiilor securităţii naţionale a fost votată, marți, în plenul comun după ce Parlamentul a ales doi noi judecători la Curtea Constituțională în persoana adjunctului procurorului general, Bogdan Licu și senatoarea PNL, Iulia Scântei.
În 2016, președintele Klaus Iohannis a inițiat consultări cu toate partidele parlamentare pe marginea legilor securitatii nationale, iar la final a declarat că acestea sunt învechite și inadaptate. El a precizat atunci că vor fi două pachete de legi noi în acest sector, primul în fază avansată și un al doilea pentru care președintele a propus o comisie în Parlament.
Discuțiile pe pachetul de legi au fost blocate la nivel politic. În CSAT s-a lucrat la un pachet de legi în acest sens care urmează să fie făcut public și să intre în dezbatere parlamentară în următoarea perioadă.
Și iată că Iohannis nu vrea să-și încheie mandatul fără stabilirea prin lege, de coaliția PNL-PSD-UDMR a sferelor de putere din statul român.