Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, pentru luare de mită și spălare de bani, a plagiat cel puțin jumătate din teza sa de doctorat în economie, potrivit jurnalistei Emilia Șercan de la PressOne.

sursă foto newsro

După analizarea lucrării, reiese că sunt plagiate mai bine de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei, iar sursele originale identificate sunt exclusiv cărți de economie care nu sunt disponibile online.

Conducătorul de doctorat al lui Darius Vâlcov este profesorul Emil Negrea de la FFABBV, care între timp s-a pensionat. 

În 2001, anul înscrierii la doctorat, Vâlcov a devenit și student al Facultății de Drept din cadrul Universității “Spiru Haret”, pe care a  absolvit-o trei ani mai târziu, în 2004. 

Vâlcov s-a înscris la doctorat în 2001, când România se afla la începutul perioadei de preaderare la Uniunea Europeană (UE), iar lucrarea sa – cu titlul “Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” – a fost susținută la un an după ce România aderase la UE, deci tema de cercetare nu se mai justifica la acel moment. 

Concret, Vâlcov și-a susținut teza de doctorat în anul 2008, la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Științe Economice (ASE) din București.

În bibliografia tezei sale de la ASE sunt menționate patru articole pe care le-a semnat împreună cu Cristian Florin Ciurlău – actualmente conferențiar universitar la Facultatea de Finanțe, Bănci și Contabilitate a Universității “Dimitrie Cantemir”. După ce Vâlcov a devenit, în 2014, ministru de Finanțe, Ciurlău a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română. Ulterior, în noiembrie 2017, Ciurlău a devenit membru în Consiliul de Programare Economică, entitate care face parte din Comisia Națională de Prognoză. Principala atribuție a Consiliului de Programare Economică este să urmărească îndeplinirea programului de guvernare. Totuși, acest Consiliu s-a întrunit până acum doar de trei ori – o dată în 2017 și de două ori în primul semestru din 2018. 

Emilia Șercan a descoperit că în fiecare din cele VI capitole ale tezei de doctorat a lui Vâlcov există pagini întregi plagiate, ba chiar capitole copiate integral din alte surse. Mai mult, sunt plagiate și stufoasele note de subsol, care lasă senzația că teza este una minuțios lucrată. 

De exemplu, întreg Capitolul VI − “Evaluarea performanțelor manageriale ale finanțelor întreprinderii din România în conformitate cu întreprinderile din Uniunea Europeană” − este plagiat din cartea “Analiza economico-financiară”, scrisă de Lucian Bușe și apărută în 2005 la Editura Economică. Este vorba, în total, despre 41 de pagini. Mai întâi, de la pagina 142 la pagina 150 ale tezei, conținutul este copiat de la paginile 46-63 ale lucrării lui Bușe. La fel ca în precedentele capitole, și aici au fost copiate notele explicative. Acestea nu sunt altceva decât text din cartea lui Bușe, transformat în note explicative în teza lui Vâlcov pentru a da senzația de cercetare autentică. Tot din cartea lui Lucian Bușe (mai precis, de la paginile 270-278) sunt copiate și paginile 151-156 ale tezei lui Vâlcov. Alte zece pagini din teză, de la 165 la 175, sunt copiate din aceeași carte a lui Lucian Bușe, de la paginile 63 până la pagina 81. Textul este copiat pe sărite, iar tabelele și graficele din cartea semnată de Lucian Bușe nu au fost preluate în teza lui Vâlcov. De la pagina 175 la pagina 181, conținutul tezei lui Vâlcov este plagiat de la paginile 280-298 din cartea lui Bușe. Această carte, intitulată “Analiza economico-financiară”, nu este menționată în bibliografia tezei de doctorat a lui Darius Vâlcov. Lucian Bușe a fost profesor universitar la Facultatea de Management Financiar și Administrativ din Craiova, precum și prorector al Universității din Bănie.

Darius Vâlcov nu a răspuns la telefon și nici la mesajul prin care i-a fost solicitat un punct de vedere referitor la teza sa de doctorat din 2008.

author avatar
Focus Politic
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version