Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de lege care interzice, cu numeroase excepții, cumulul pensiei cu salariu. și pensionarea la 70 de ani, la cerere (Vezi document la finalul articolului)

Proiectul de lege va fi trimis la Parlament pentru dezbatere și adoptare în procedură de urgență, după ce a fost ținut la sertar timp de 3 luni de la discutarea în primă lectură la guvern, de ministrul Muncii, Raluca Turcan.

UPDATE! În pragul vacanței parlamentare, Turcan scoate de la sertar proiectul care interzice cumulul pensie-salariu

Rămân cu pensie cumulată cu salariul de la stat senatorii, deputații, primarii, membrii CCR, ai CSM, ai Curții de Conturi etc..

Întrebat de ce a exceptat aceste categorii și solicitat să precizeze „unde este reforma” pe care a clamat-o, premierul Florin Cîțu a susținut că este vorba despre persoane alese:  

„A fost o discuţie, nu putem să intervenim peste mandate definite de Constituţie, asta este o problemă pe care o avem şi, de aceea, sunt exceptate doar acele mandate definite de Constituţie. (…) Nu sunt toate şi nu sunt toţi bugetarii, este vorba de acele persoane care sunt alese şi în mandatul definit de Constituţie, acestea sunt exceptate”.

„Reforma este… Aţi trecut foarte uşor peste un cuvânt foarte important – durata mandatului definit de Constituţie, deci este despre aceste mandate, doar aceste mandate”, a adăugat el.

Însă prevederea privind cumulul salariului cu pensie nu apare nicăieri în Legea Fundamentală. Ca să scape de întrebările jurnaliștilor, Cîțu a dat „vina” pe ministrul Justiției, Stelian Ion:

„Nu puteam să intervenim pe un mandat, pe un mandat în derulare, asta ne spun juriştii, că nu se poate. Dacă Parlamentul României poate să treacă, printr-un amendament, peste această prevedere a Constituţiei, vom vedea. Varianta pe care noi am acceptat-o în Guvern este cea care a venit cu aviz de la Ministerul Justiției; a avut toate avizele şi toate au fost de acord că aceasta este forma legală şi constituțională. Dacă în Parlamentul României se găsește o altă formă prin care să nu fie exceptate persoanele care sunt spuse sau activitățile care sunt menționate în Constituție, bineînțeles că o să fiu de acord. Dar, în momentul acesta, este varianta pe care o avem și care este avizată de Ministerul Justiției”. 

Despre avizul negativ al Consiliului Legislativ și opinia acestui for că proiectul de lege „restrânge dreptul la pensie şi, de asemenea, afectează mai multe principii din Constituţie”, Cîțu a spus:

„Consiliul Legislativ este un aviz opţional, l-am luat în considerare. Noi credem că nu este adevărat, vom merge în Parlamentul României, care este forul legislativ în România, şi acolo sunt sigur că proiectul de lege va putea să fie îmbunătăţit, deşi eu cred că această formă este cea corectă pentru România în acest moment”.

Referitor la excepţia care permite cumularea pensiei cu drepturi de autor, premierul a precizat: „Vom veni cu un mecanism de control ca să ne asigurăm că această excepţie nu este abuzată, în perioada următoare”.

Turcan: În 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se va opta pentru pensie la 70 de ani sau salariu

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a ales să prezinte partea bună a proiectului de lege: „Pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din sectorul public care sunt și în pensie au obligația ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să opteze fie pentru continuarea activității până la 70 de ani, cu suspendarea plății pensiei, fie pentru suspendarea contractului / raportului de serviciu și intrarea în pensie. Pentru cei care nu își exprimă această opțiune în termenul prevăzut, intervine încetarea de drept a contractului individual de muncă, a raportului de serviciu sau actului de numire, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie vor fi recuperate de la pensionari.

Turcan a prezentat categoriile de bugetarti exceprate:

„Au fost introduse unele excepții de la regula suspendării pensiei pe perioada activității ca salariat în sectorul public:

  • persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție – excepție introdusă pentru ca legea să fie constituțională;
  • persoanele care beneficiază de drepturi de autor;
  • personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora;
  • pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate;
  • membrii Academiei Române;
  • asistenții personali ai persoanelor cu handicap;
  • asistenții maternali;
  • îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică”.

Download (PDF, Unknown)

În Expunerea de motive se arată următoarele:

„În prezent, pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii sistemului pensiilor militare de stat și beneficiarii pensiilor speciale pot să își desfășoare activitatea profesională concomitent cu încasarea veniturilor din salarii finanțate integral sau majoritar din bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin opțiunea de a continua activitatea după îndeplinirea condițiilor legale de pensionare se urmărește valorificarea competențelor celor care au o vastă experiență pe piața muncii, prin crearea unui cadru legal care să permită persoanelor vârstnice să rămână active. Astfel, îmbătrânirea activă poate reduce cheltuielile publice, reducând presiunea pe bugetul asigurărilor sociale și poate produce venituri bugetare actuale și viitoare mai mari, ce conduc la creștere economică, dezvoltarea unei societăți mai cuprinzătoare, în care toate persoanele pot participa la îmbunătățirea vieții.

De asemenea, prin opțiunea de a alege între plata pensiei sau a salariului se asigură repartizarea echitabilă a resurselor bugetare. Sub acest aspect este de menționat faptul că particularitățile locului de muncă determină reducerea vârstei standard de pensionare cu până la 13 ani, în sistemul pensiilor militare de stat și cu până la 12 ani, în sistemul public de pensii, fapt ce favorizează pensionarea înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

În urma analizării integrate a informațiilor gestionate de Casa Națională de Pensii Publice, respectiv datele aferente Declarațiilor 112 depuse de angajatori pentru luna noiembrie 2020 și datele aferente beneficiarilor sistemului public de pensii, cu datele comunicate de către Ministerul Finanțelor Publice la data de 01.01.2019 privind codurile fiscale ale autorităților și instituțiilor publice centrale și locale indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și cele ale regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritorială, au rezultat următoarele:

total asigurați declarați în D112: 5.509.379 persoane, din care, cu contract de muncă/raport de serviciu: 5.337.535 persoane, din care: 102.375 persoane cu vârsta ≥ 65 ani, la 01.01.2020, din care pensionari: 88.134, 28.271 persoane cu vârsta ≥ 70 ani la 01.01.2020, din care pensionari: 26.954.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version