Băsescu: “Dragnea s-a gândit «Domnule președinte, mergeți dumneavoastră la Bruxelles, iar eu iau președinția României». Eu nu cred că acest scenariu este fezabil. Eu cred că Dragnea este dereglat”!
Una dintre cele 5 convenții naţionale pentru care PSD a votat în unanimitate, sâmbătă la congres, să înceapă dezbaterile, se referă la propunerea ca România să preia președinția Consiliului European în anul 2019.
Liderul PMP, Traian Băsescu, fost șef de stat în două mandate, a declarat duminică seară, la B1 TV, că singurul care se califică pentru funcția de președinte al Consiliului este Klaus Iohannis.
<strong>captură B1TV<strong>
Daddy, 5 convenții

“Exportat” la Bruxelles, Iohannis nu ar mai reprezenta un pericol pentru PSD să obțină funcția supremă în stat, râvnită cu speranță de Liviu Dragnea – deși Băsescu nu-i dă nicio șansă, afirmând că acesta “este dereglat”. 

”Daddy a propus cinci convenții să fie semnate (…) Congresul a votat că PSD se va bate pentru ca România să preia mandatul după Donald Tusk, în 2019 se termină în iunie-iulie și intră în funcțiune în septembrie”, a explicat Băsescu.

”La președinția ConsiliuluI European trebuie să susții după regulile Consiliului. Întotdeauna, președintele se alege dintre membrii Consiliului. Numai pe domnul președinte Iohannis îl avem. PSD nu a avut niciodată membru în Consiliul European. Klaus Iohannis e singura persoană care îndeplinește condițiile. Viorica Dăncilă nu poate, pentru că nu e membră a Consiliului European (…)

PSD a votat ca România să dea președintele ConsiliuluI European. Iar liberalii au votat că îl susțin pe Iohannis pentru președinția României. Deci domnul Iohannis are asigurate două mandate simultan”, a adăugat Băsescu.

Băsescu a precizat că președintele Iohannis ar avea șanse să preia funcția de la Bruxelles: “Se va merge pe Executivul Uniunii Europene să fie din partea vechilor membri ai UE, eventual țară din zona euro, iar Consiliul european va fi dat esticilor. Pentru echilibru”. 

”Eu nu vreau să întăresc această speculație, doar spun ce știu, și anume că nu poți fi președinte al Consiliului European dacă nu ai fost membru al Consiliului European înainte de a fi desemnat ca președinte (…) 

Dar în același timp trebuie să observăm că astăzi, PNL, nu știu dacă pentru a lansa un nor de ceață sau din bună-credință a votat susținerea d-lui KI pt a l doilea mandat ca președinte.

Eu presupun că au fost niște discuții, că nu-ți poți permite să-l angajezi pe președintele în funcție când vrei tu să-l ai în cursa electorală pentru al doilea mandat. Și asta se face la momentul potrivit.

Or, asta, pentru un președinte în funcție, după părerea mea este enorm de devreme. Un președinte în funcție este aproape firesc așteptat de electorat pentru a doua candidatură. Că ia mandatul sau nu, e altceva!” .

Întrebat dacă Ludovic Orban a încercat să-și securizeze funcția de premier, Traian Băsescu a răspuns:

“M-am gândit și eu la lucrul acesta, dar mi se pare greu de crezut că-l angajezi pe președinte atât de devreme și fără consimțământul lui. Deja s-a dat un vot, că va fi susținut d-nul Iohannis, așa că nu mai încape loc de negociere. Oferta s-a făcut.

Ce mi se pare interesant: e mult mai realistă varianta PSD-ului, pentru că aici este o muncă intensă a diplomației. Trebuie vorbit cu toate statele membre că ăsta-i candidatul.

Trebuie văzut și în ecuația politică de putere de la Bruxelles, care depinde foarte mult de alegerile din mai 2019, pentru că președintele Comisiei Europene candidează. (…)

Cred că este obligatoriu ca, după această întâmplare dublă, președintele Iohannis să dea un răspuns public”. 

Este o șarlatanie din partea lui Dragnea”

Traian Băsescu este de părere că propunerea PSD privind propunerea ca Iohannis să fie președintele Consiliului European “este o șarlatanie din partea lui Dragnea”.

“Nu cred că el nu știe regula asta (că președintele se alege dintre membrii Consiliului – n.r.). Dragnea s-a gândit  «Domnule președinte, mergeți dumneavoastră la Bruxelles, iar eu iau președinția României»!”.

Întrebat dacă este fezabil un asemenea scenariu, Băsescu a spus:

“Eu nu cred că acest scenariu este fezabil. Eu cred că – și rog CNA-ul să mă creadă că spun sincer: Dragnea este dereglat. A pierdut nivelul la busola politică”.

Cum se alege președintele Consiliului European

Consiliul European este o instituție interguvernamentală din care fac parte șefii de stat și de guvern din țările membre UE,alături de Președinte și de Președintele Comisiei (fără drept de vot) și Înaltul reprezentant pentru politică externă și politica de securitate.

Președintele Consiliului European este președintele permanent, ales de către membrii Consiliului European, pentru un mandat de 2 ani și 6 luni, care poate fi reînnoit o singură dată.

Această nouă funcție a fost introdusă odată cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 1 decembrie 2009, când Consiliul European a devenit una dintre cele 7 instituții oficiale ale Uniunii Europene (până atunci având un caracter informal), pentru a oferi coerență și continuitate sporite în activitatea Uniunii Europene.

Consiliul European își alege președintele cu majoritate calificată. Majoritatea calificată are două condiții obligatorii: să voteze 55% dintre statele membre și să reprezinte cel puțin 65% din populația UE.

Pe 19 noiembrie 2009 a fost ales și primul său președinte, belgianul Herman Van Rompuy, care începând din ianuarie 2010 a condus în mod oficial lucrările Consiliului European.

A urmat polonezul Donald Tusk, ales la 30 august 2014 și intrat în funcție la 1 decembrie 2014.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version