Premierul interimar, Ludovic Orban, a anunțat, vineri, că senatorul PNL Vergil Chițac a fost infectat cu coronavirus, iar el a avut contact cu acesta, astfel că se va autoizola la Vila Lac,  în timp ce toți membrii Biroului Permanent Național al PNL vor intra în carantină la domiciliu.

În aceste condiții, Orban nu va merge la consultări la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, care a anunțat că va desemna un alt premier, vineri, după ce Florin Cîțu și-a depus mandatul chiar înaintea votului de învestire din Parlament.

Senatorul PNL Vergil Chițac, fost militar, s-a întors în țară pe 6 martie, dar abia acum a fost confirmat cu coronavirus. El a lipsit, joi, de la Parlament.

Mă voi izola la Vila Lac 1, unde, evident, vom avea în continuare toate atribuțiile exercitate. (…) L-am informat pe președinte imediat ce am primit confirmarea că dl senator este infectat. Președintele va analiza și va decide calea de urmat. E absolut necesară ancheta epidemiologică la nivelul Parlamentului. Nu e vorba doar de colegii din PNL, ci și de colegi de la alte partide din Senat care vor trebui să intre în aceleași proceduri”, a declarat Orban. 

“Nu așteptăm ancheta epidemiologică. Am solicitat ministrului Sănătății să creeze rapid un mecanism de anchetă epidemilogică pentru toți colegii. Li se vor preleva probe pentru a fi diagnosticați”, a mai spus Orban.

Premierul a susținut că toți reprezentanții Guvernului “își fac datoria și impun toate măsurile în lupta împotriva coronavirus, indiferent dacă vor fi confirmați sau nu”.

„Ședințele de guvern se vor putea ține peste o perioadă, după ce vom avea diagnosticele. E aproape implementat sistemul electronic de teleconferință la guvern”, a adăugat Orban.

El le-a recomandat și jurnaliștilor să se izoleze la domiciliu și să solicite testarea.

Întrebat dacă a intrat in contact cu Iohannis în aceste zile, Orban a răspuns: “Am avut întâlnirea grupului de lucru pentru măsuri pentru mediul de afaceri, dar nu am dat mâna”.

Ludovic Orban a susținut conferința de presă în care a făcut acest anunț alături de ministrul Sănătății, Victor Costache. Întrebat despre o estimare a numărului de persoane pentru care se fac analize, Costache a spus că a solicitat 150 de teste.

Izolarea va fi de 14 zile”, a precizat ministrul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version