Deputatul PNL Ioan Cupşa a acuzat marţi, după adoptarea de către Comisia Iordache a modificărilor la Codul penal, că aceasta reprezintă o amnistie pentru PSD-ALDE.

„Am participat la încă un moment ruşinos în Parlamentul României. Am avut astăzi de dezbătut aceste zeci de pagini. Totul s-a petrecut în mai puţin de o jumătate de oră. Peste o oră au fost discuţii sterile. Cam asta fac în Parlement cei de la PSD şi ALDE. Efectiv toate procedurile sunt debile, toate procedurile sunt nesănătoase şi nepotrivite. Remarc, de şase ani de când sunt în Parlamentul României, remarc că scade calitatea în acest Parlament. Se întâmplă acest lucru din cauza PSD şi ALDE. Astăzi, în 30 de minute, Comisia Iordache, PSD-ALDE cu sprijinul UDMR a dat o amnistie pentru cei care conduc PSD-ALDE, pentru infractorii de lux ai acestei ţări. O să mă raportez la un articol, prescripţia. Ce înseamnă asta pentru cei care ne privesc? Nimic altceva decât că toate infracţiunile grave cu urmări deosebit de grave petrecut anterior 2010 vor fi de nepedepsit. Pentru jupânii din PSD-ALDE amnistia va începe când va trece proiectul de lege”, a susţinut Cupşa.

Comisia Iordache a aprobat modificările la Codul penal. Proiectul merge la vot în Senat
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version