Ministrul Agriculturii, Petre Daea (PSD), se disculpă după ce colega lui de Guvern, Grațiela Gavrilescu (ALDE), ministrul Mediului, l-a acuzat că nu a intervenit eficient cu rachete antigrindină luni seară, când mai multe zone din țară au fost afectate de acest fenomen meteorologic.
Grațiela de la ALDE îl acuză pe Daea de la PSD că nu a tras cu rachete antigrindină
Daea susține că norii erau la o altitudine mult prea mare pentru a-i putea “dovedi” rachetele antigrindină.
”Nu vreau să comentez ce a spus doamna vicepremier. (…) Aseară, azi-noapte, astăzi am stat de vorbă cu specialiștii din domeniu care mi-au spus după episodul de ieri, când în această zonă s-au lansat 16 rachete care n-au putut să facă față situației date, întrucât formațiunile de gheață s-au realizat undeva la 11.000 de metri înălțime, iar lansatoarele noastre de grindină acționează până la 8.000 de metri”, a explicat Petre Daea.
El susține că situația este fără precedent: “Iată că am fost puși într-o situație fără precedent: nu s-a întâmplat niciodată în România ca să fie grindină înainte de 1 mai. Noi am fost pregătiți încă din 15 aprilie, urmare a acestei pregătiri, ieri s-a activat sistemul antigrindină și au fost lansate 16 rachete, dar din nefericire fără rezultat”.