Guvernul a modificat joi, printr-o Ordonanţă de urgenţă (OUG), „cadrul legal privind datoria publică, pentru a permite României să participe ca stat membru la mecanismele de garantare şi finanţare ale UE”, a anunțat, la finalul ședinței, Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului.

„După ce ieri domnul prim-ministru Ludovic Orban a anunţat adoptarea programului SURE la nivel european, un program destinat statelor membre pentru finanţarea unor măsuri de sprijin pentru companiile şi angajaţii afectaţi de criza provocată de coronavirus, astăzi, ministrul Finanţelor Publice a propus în şedinţa de guvern un proiect de ordonanţă de urgenţă în vederea pregătirii României pentru participarea la acest program european. Este vorba despre modificarea cadrului legal privind datoria publică pentru a permite (…) României să participe ca stat membru la mecanismele de garantare şi finanţare ale UE care urmează să fie ratificate de celelalte state membre ale UE. Operaţionalizarea acestui instrument se doreşte a fi realizată la nivelul UE până la 1 iunie, prin urmare, reprezintă o urgenţă modificarea cadrului legal privind datoria publică pentru a participa la acest mecanism de garantare şi finanţare, iar Ministerul Finanţelor Publice a propus, deja, astăzi în şedinţa de guvern o ordonanţă de urgenţă în acest sens, care a şi fost adoptată”, a precizat Dancă. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version