Ministrul Stelian Ion a explicat marți, la Parlament, întrebat de jurnaliști, motivul pentru care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ pe memorandumul privind salarizarea, primit de la ministrul Muncii, Raluca Turcan

„În justiţie sunt foarte multe probleme legate de legislaţia actuală, de propunerile care sunt tot discutate de foarte mult timp. Acele soluţii din acel memorandum analizate de direcţiile din cadrul Ministerului Justiţiei nu au fost considerate unele bune pentru sistemul judiciar. Acestea au fost motivele pentru care am avut acel punct de vedere. O să analizăm foarte atent aceste prevederi, pot fi depăşite aceste obstacole”, a precizat Stelian Ion.

În 17 martie, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că în şedinţa de guvern a fost adoptat în primă lectură un memorandum privind salarizarea, în baza căruia toate ministerele vor trebui să prezinte propria viziune în privinţa salarizării în sistemul public.

„Am solicitat tuturor ministerelor de linie să prezinte propria viziune în privinţa salarizării în sistemul public, plecând de la nişte principii pe care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale le-a identificat ca fiind necesare. În primul rând, să existe o unitate în privinţa salariului în plată care se calculează pentru toate categoriile socio-profesionale. Noi propunem ca salariul de bază la care să se raporteze majorările sau calculul salariilor să fie de 2.300 de lei, nivelul salariului minim brut pe economie”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version