Comisia Juridică de la Camera Deputaților a dat, marți, aviz favorabil pe un proiect de lege propus de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

Plecând de la ideea că este absurd ca statul român să-și cheltuiască bugetul pe pușcăriași și că evazioniștii pot fi mult mai utili societății dacă rămân în libertate, Rădulescu propune circumstanțe favorabile celor care comit infracțiuni fără ca alte persoane să aibă de suferit în mod direct.

Astfel, proiectul celui poreclit ‘Mitralieră’ propune ca evazioniștii care achită integral prejudiciul plus o penalizare de 20% din suma respectivă să scape de închisoare.

De această prevedere, evazioniștii ar putea beneficia o singură dată, după cum urmează. Ori achită tot ce au de achitat până la stabilirea unui verdict final și atunci scapă basma curată, ori achită tot ce au de achitat plus penalizări în termen de 3 ani de la stabilirea verdictului final și atunci scapă cu închisoare cu suspendare.

Proiectul a primit aviz favorabil din partea reprezentanților PSD, ALDE și UDMR și aviz negativ din partea reprezentanților USR. Cei de la PNL s-au abținut de la vot.

Proiectul ar urma să intre miercuri în plen pentru a se da votul final, dar, la cum arată situația în acest moment, proiectul are mari șanse să treacă de plenul Camerei Deputaților și să devină lege tocmai bună de promulgat de președintele Klaus Iohannis.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version