Condamnatul la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în primă instanță, Liviu Dragnea, a luat foc după ce fostul premier Dacian Cioloș a explicat de ce a fost nevoie să emită Ordonanţa de urgenţă nr. 6/2016 privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.

Evident, Dragnea a sărit cu acuzații la adresa lui Dacian Cioloș tot la Antena 3, imediat după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, îl atacase pe fostul premier tehnocrat.

“Câteva observaţii despre ce a spus Dacian Cioloş în seara asta. Încă o dată a arătat că este un om care habar n-a avut ce semnează şi a rămas aceeaşi păpuşă a serviciilor. Aşa-zisa obligativitate de a cere avizul de la CSAT pe ordonanţe – nu există aşa ceva, nici măcar la buget. Putea să citească legea CSAT. Dacă nu o înţelegea în română, o traducea în franceză. Acolo scrie că instituţiile din sistemul de securitate naţională (…) trebuie să avizeze proiectele de buget, adică înainte să le trimită la Ministerul de Finanţe, trebuie să le avizeze CSAT”, a spus Dragnea, “uitând” că Guvernul dăncilă a ignoral lipsa vreunui aviz – chiar și negativ – din partea CSAT și a adoptat OUG de rectificare a bugetului de stat.

Dragnea a susţinut că este “o minciună” argumentul lui Cioloș că fără OUG 6 ar fi apărut blocaje în anchetele penale:

“O altă minciună e legată de blocajul care ar fi apărut în anchetele penale dacă nu dădea Ordonanţa 6. În primul rând, Ordonanţa 6 are în nota de fundamentare o referinţă la decizia Curţii Constituţionale, dar în textul ei modifică multe articole din mai multe legi, din codurile penale, care nu au legătură cu decizia Curţii Constituţionale. A fost o ordonanţă dată pentru a păstra în joc, în câmpul tactic, Serviciul Român de Informaţii. Ăsta a fostul rostul Ordonanţei 6, dată într-o zi”.

“Respingem prin lege OUG și punem şi ceea ce trebuie să se întâmple cu efectele produse”

Liviu Dragnea anunțase cu o seară înainte, tot la Antena 3, că “cel târziu săptămâna viitoare, Ordonanţa respectivă (OUG nr. 6/2016 – n.r.) va fi picată în Camera Deputaţilor”.

“Nu numai atât, lucrăm acum în legea de respingere a Ordonanţei să punem şi ceea ce trebuie să se întâmple cu efectele pe care le-a produs”, a asigurat Dragnea.

Problema va fi însă la vot, deoarece Dragnea nu se mai poate baza pe toți deputații din PSD, zeci dintre ei migrând la partidul lui Victor Ponta, care abia așteaptă să se arate învingător.

Astfel, singura soluție rămâne o ordonanță de urgență dată de Guvernul Dăncilă, act normativ care va intra în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial – aflat în subordinea Camerei Deputaților condusă de Dragnea – și care va produce efecte imediat.

OUG poate fi atacată la Curtea Constituțională a României (CCR) doar de către Avocatul Poporului, Victor Ciorbea. Iar termenele CCR sunt destul de relaxate: spre exemplu, abia după o lună se discută conflictul juridic sesizat de președintele Klaus Iohannis în momentul în care premierul Viorica Dăncilă a plecat în concediu și l-a lăsat în locul ei pe vicepremierul Paul Stănescu, fără să-l anunțe pe șeful statului să emită un decret în acest sens.

Lăsând la o parte acest fapt, trebuie luat în considerare că judecătorii CCR ar putea marja pe eterna “oportunitate” a Guvernului de a emite ce acte normative dorește.

“Oportunitatea” este tertipul inventat de Călin Popescu Tăriceanu în momentul când a atacat la CCR ancjetarea de către DNA a modului de emitere a OUG 13 privind dezincriminarea infracțiunilor de corupție cu prejudicii mai mici de 200.000 de lei, prin care Dragnea ar fi scăpat de Dosarul “Bombonica”, deoarece avea prejudiciul de 108.000 lei.

Evident, Tăriceanu a fost sfătuit de cel care a mers la CCR să susțină “oportunitatea”: Tudorel Toader, profesor doctor, rector suspendat, ministru al Justiției, membru pentru al doilea mandat de 4 ani în Comisia de la Veneția și fost judecător la CCR timp de 10 ani – cu unul în plus față de mandatul constituțional de 9 ani.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version