Enervat că protestul din centrul Capitalei i-a ratat întoarcerea în glorie de la învestirea lui Donald Trump, Liviu Dragnea nu a mai făcut duminică seară turul televiziunilor, ci a postat pe Facebook un mesaj total neinspirat, amintind de mineriadele lui Ion Iliescu. 

liviu-dragnea-psd 2

“M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care sta la baza statului de drept. Președintele țării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale și cerând aberații constituționale: retragerea unor ordonanțe, mai ales a unora care nu au fost date”, scrie Dragnea.

El adaugă că “E un început de lovitură de stat. De fapt, președintele Iohannis vrea, așa cum a vrut și fostul președinte Băsescu, să pună în cătușe puterea legitimată prin votul democratic. Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituții fără legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor puteri nealese. Am spus în campanie că vreau ca românii să trăiască liberi în țara lor, fără teamă că sunt ascultați, urmăriți, hăituiți, șantajați și nedreptățiți. Nu-mi iau cuvintele înapoi. Susțin acțiunile împotriva corupției, dar împotriva adevăratei corupții”.

Liderul PSD susține că a cerut ministrului de Interne (Carmen Dan – n.r.) să retragă jandarmii din fața sediului PSD, unde s-au adunat mii de protestatari – deși aceștia au fost pașnici, chiar dacă au scandat “PSD, ciuma roșie!”.

La finalul mesajului, Dragnea scrie că nu o să-i mai permită președintelui să participe la ședințele Guvernului – așa cum prevede Constituția:

“Îi asigur pe români că nu-i voi mai permite președintelui Iohannis să răstoarne ordinea constituțională, să uzurpe calități oficiale intrând abuziv în ședințele de guvern sau să incite la dezordine socială și violență. Vreau ca programul de guvernare să fie pus în practică în totalitate. Dincolo de jocul politic egoist al președintelui Iohannis, viața românilor are nevoie de bunăstare și siguranță”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version