“Președintele, dacă voia, nu ținea 30 de zile pe agenda publică subiectul revocării șefei DNA. E și un îndemn la nerespectarea Constituției”!
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la câteva ore după semnarea de către președintele Klaus Iohannis a decretului de revocare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, că anunțultrebuia să-l facvă însuși șeful statului, nu purtătorul său de cuvânt.
“Cred că Iohannis trebuia să vină să spună singur. Dacă voia să ia această decizie de la început nu-l oprea nimeni, nu ținea 30 de zile acest subiect pe agenda publică. E și un îndemn la nerespectarea Constituției. Probabil că au intervenit alte presiuni de natură personală, calcule personale. Înseamnă că s-a întâmplat ceva pe parcurs”, a afirmat Dragnea.
Cât despre decizia din coaliția PSD+ALDE privind suspendarea lui Iohannis, Dragnea spune că “discuția va continua”.
“Discuția despre suspendare nu a fost generată doar de refuzul revocării șefei DNA, ci și de obiceiul președintelui de a bloca orice lege adoptată în Parlament. Discuția despre suspendare va continua în partid și va fi discutată și în coaliție”.