Liviu Dragnea a declarat luni, înainte de că preşedintelue Klaus Iohannis “s-a supărat foarte tare pe noi și pe guvern”, dar speră să îi treacă, pentru  că “avem nevoie de linişte în ţară”.

Întrebat la sediul PSD de jurnaliști – pe care i-a invitat la mici “de Teleorman” -, ce se așteaptă să spună președintele Klaus Iohannis despre datele privind execuția bugetară, Dragnea s-a făcut că nu știe că este vorba despre trimestrul I, ci despre semestrul I, despre care a spus “din câte știu se încheie la sfârșitul lui iunie”. 

“Nu ştiu, am văzut că s-a hotărât să ne critice pentru orice şi se pricepe la orice, ceea ce e foarte bine, înseamnă că avem un preşedinte competent. (…) Domnul preşedinte s-a supărat foarte tare pe noi şi pe Guvern. Să sperăm că îi trece şi se mai calmează. Avem nevoie de linişte în ţară”, a adăugat el.

Dragnea a precizat că Guvernul va transmite “rapid” un punct de vedere: “Sunt absolut convins că după declaraţiile preşedintelui va fi o reacţie din partea Guvernului, pentru că eu am înţeles de la doamna prim-ministru – şi e firesc să se întâmple aşa – ca la orice afirmaţie de genul acesta să se răspundă rapid, pentru că nu e bine să rămână în spaţiul public, în permanenţă, informaţii deformate”.

În ce priveşte relaţia dintre premier şi preşedinte, Dragnea a mai declarat că nu-şi aduce aminte ca prim-ministrul Viorica Dăncilă să îl fi jignit vreodată pe Iohannis, să îl fi certat vreodată sau să îl critice.

“Nu este conflictuală. Şi văd că tot încasează de la domnul preşedinte tot felul de jigniri”, a spus el. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version