Liderul USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD), și pe Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului, că blochează proiectele de eliminare a pensiilor speciale acordate primarilor și parlamentarilor (pe vremea „epocii” Dragnea).

„PSD și PNL se pregătesc să introducă, la 1 ianuarie, zeci de mii de noi pensii speciale în plată. Mă refer la pensiile primarilor, care au fost amânate de două – trei ori până acum şi la 1 ianuarie intră în vigoare. USR are proiect de abrogare definitivă a acestor pensii, înainte să intre în vigoare. Este blocat de această coaliţie la Senat. Pensiile speciale ale primarilor vor totaliza un miliard de lei”, a declarat Drulă miercuri, la Parlament.

El a amintit că USR mai are un proiect, de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiect care este „blocat” la Biroul Permanent reunit, ceea ce reprezintă un „abuz”.

Reprezentanţii USR au depus solicitări scrise şi au avut inclusiv discuţii informale pentru a susţine introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a proiectului privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

„Este o ruşine ceea ce face domnul Ciolacu, faptul că blochează discutarea eliminării pensiilor parlamentarilor. Asta este combinaţia de Buzău. Ştiţi, ne facem că îl ţinem în sertar. S-a obişnuit această coaliţie să funcţioneze aşa. La fel şi pe primari. Joacă ţonţoroiul cu o prorogare: câte un an, câte un an. Se aşteaptă momentul favorabil în care să intre în vigoare. Iată, momentul, pare că este peste o lună. În ce lume normală, când inflaţia este 15%, când cresc preţurile la energie, când pensionarilor le-au scăzut în mod real pensiile, e ok să bagi zeci de mii de noi pensii speciale în plată?”, a întrebat retoric Drulă, într-o conferință de presă.

Liderul USR a reclamat că „nici măcar nu a fost trimis la comisii proiectul USR de eliminare a pensiilor parlamentarilor”.

„Ştiţi că s-a mai făcut o dată, e o tehnicalitate. CCR l-a întors, pentru că s-a dezbătut prea rapid. De data asta este totul aşezat, numai că această coaliţie vrea să păstreze şi pensiile pentru parlamentari. Aceste pensii vin căte 3.000, câte 6.000, câte 9.000 de lei peste pensia obişnuită pe care o are un parlamentar, ca orice cetăţean. La fel şi la primari. Ei au deja o pensie, iar peste, primari, viceprimari, toată clientela de partid a PSD şi PNL, să mai primească încă un rând de pensii speciale. Estimarea este că vor merge către un miliard de lei aceste noi pensii speciale, bani care puteau fi daţi românilor”, a spus Drulă.

El insistă că limita prevăzută în PNRR, de 9,4% din PIB pentru pensii, permite o creştere mai mare decât cea anunţată: „Tot repetă această minciună gogonată, cu limita din PNRR. Cu tot cu creşterea de 12% sunt mult sub acea limită din PIB prevăzută în PNRR. Punctul la pensie l-au crescut la 1.785 de lei, nici măcar nu şi-au respectat promisiunea electorală de 1.875 de lei, iar după calculele noastre puteau să meargă până la 2.000 de lei şi rămâneau în anvelopa prevăzută în PNRR”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version