Dumitru Buzatu, lider al PSD Vaslui, a decis să fie contracandidatul lui Vasile Dîncu la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, la congresul care ar urma să aibă loc la finalul lunii august.

Dîncu a fost ales interimar în această funcție, săptămâna trecută, de Comitetul Executiv (CEX) Naţional al PSD, la propunerea liderului interimar al partidului, Marcel Ciolacu. 

Între timp, Buzatu s-a hotărât să candideze și el.

„În contextul dezbaterilor din partid, referitoare la organizarea unui congres pentru alegerea structurilor de conducere ale PSD, a apărut şi această discuţie în legătură cu preşedinţia Consiliului Naţional. Celui care a fost preşedintele consiliului i s-a propus o altă însărcinare şi atunci, printre alte idei care au circulat, a fost aceea de a se găsi un candidat pentru preşedinţia Consiliului Naţional. Eu, personal, cred că metoda aceasta nu e o metodă de succes în ce priveşte alegerea unor personalităţi în structurile de conducere ale PSD. Trebuie să stimulăm cadrul democratic, să deschidem, pentru cei care doresc, această uşă a candidaturilor, astfel membrii PSD, participanţii la congres, să îi poată alege pe cei pe care îi doresc. (…) Eu cred că ultima perioadă de timp a fost marcată de confuzie şi cred că şi din punctul acesta de vedere candidaţilor, atât pentru funcţia de preşedinte, de vicepreşedinţi, de preşedinte al Consiliului Naţional, trebuie să li se permită să prezinte, în cadrul congresului, proiectele, programul, viziunea lor, despre evoluţia în următorii ani ai PSD”, a declarat Buzatu pentru Agerpres.

El a adăugat că speră ca prin candidatura sa să îi stimuleze pe membrii partidului, pe cei mai tineri, în special, dar şi pe aceia care “au un anumit prestigiu recunoscut în rândurile membrilor PSD”, să candideze la funcţiile de conducere din partid.

„Nu sunt idei prea fericite cele care bântuie astăzi în Comitetul Executiv al PSD, repede – repede înainte, să cooptăm fel de fel de persoane al căror trecut a fost marcat de anumite evenimente în care s-a evidenţiat o atitudine împotriva PSD. Pe măsură ce lucrurile acestea se vor concretiza, evident şi eu voi putea da informaţii în legătură cu programul pe care eu l-aş propune din postura de candidat pentru viitoarea evoluţie a PSD”, a afirmat Buzatu.

El a menţionat că nu va mai candida şi pentru o altă funcţie de conducere în partid, cum ar fi aceea de preşedinte, vicepreşedinte sau secretar general.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version