Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării, este unul dintre politicienii care se laudă că s-a implicat în tragedia de la Club Colectiv.

udrea dna

Udrea susţine că a mers la faţa locului chiar în noaptea de vineri spre sâmbătă, imediat după ce s-a aflat de cele petrecute.

“Am fost chiar atunci, când s-a aflat, în noaptea de vineri. E inimaginabil, dacă nu ai apucat să vezi, este greu să îţi imaginezi. Ţi se face pielea de găină numai când te gândeşti la suferinţa celor care se aflau în club şi ardeau”, a fost mesajul transmis de Elena Udrea.

Fostul ministru al Dezvoltării susţine că nu mai poate fi spus nimic în faţa acestei suferinţe şi că este obligatoriu ca “vinovaţii să fie descoperiţi cât mai repede, traşi la răspundere şi aspru judecaţi”.

Ieşirea Elenei Udrea este una mai degrabă dubioasă, în condiţiile în care fostul ministru al Dezvoltării nu părea foarte afectat ieri de cele petrecute la Club Colectiv şi spunea, când ieşea din sediul DNA, că “mai rămâne să spuneţi că eu sunt de vină şi pentru asta”.

Vă reamintim că 32 de persoane au murit în urma incendiului produs vineri seara în Club Colectiv, din Bucureşti, iar previziunile sunt sumbre în condiţiile în care zeci de răniţi sunt în continuare în stare foarte gravă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version