Prezent marți la Cluj, la un eveniment organizat cu ocazia vizitei mai multor europarlamentari, Emil Boc, primarul municipiului Cluj, s-a plâns de problemele înregistrate de cei care vor să absoarbă fonduri europene.

Emil Boc, audiat la DNA Ploiești

Conform edilului, cea mai mare dificultate o reprezintă birocrația extrem de stufoasă. În acest sens, Boc susține că “suntem singura țară din fostul bloc comunist ce încă mai funcționează pe sistemul administrativ comunist”.

Boc nu înțelege “de ce documentația pentru accesarea fondurilor europene nu poate fi depusă și online” și consideră că “România are nevoie ca de aer de finalizarea procesului de regionalizare. Eu, cât am fost premier, am încercat să comasez județele, dar nu am avut majoritate parlamentară. Este vitală debirocratizarea legislației românești”.

Conform actualdecluj.ro, Boc îi ceartă pe cei care ar fi în măsură să schimbe lucrurile că “oamenii care creează aceste structuri nu au fost în teren și nu cunosc realitățile. Ei stau în birouri. Nu știu ce înseamnă o cadastrare, o hotărâre de guvern, câți pași trebuie făcuți, etc.”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version