Emil Boc, primarul municipiului Cluj, este extrem de nemulţumit de numărul mare de maşini second-hand care au apărut în oraşul pe care îl conduce.

Emil Boc, audiat la DNA Ploiești

Boc consideră că de vină sunt autorităţile care au votat în favoarea eliminării taxei de mediu. Această măsură a redus drastic lupta împotriva poluării şi a permis aducerea în ţară a unui număr uriaş de maşini second-hand, din Occident, care produc extrem de multe noxe.

“Din nefericire, politica noastră de eliminare a taxei de mediu a transformat oraşele noastre în cimitire ale maşinilor second-hand. Este o realitate crudă, dureroasă, extrem de nocivă din punct de vedere al mediului, de dăunătoare din punct de vedere al circulaţiei şi inconfortabilă din perspectiva cetăţeanului. Noi, cei din administraţiile marilor oraşe, suntem cei care plătim oalele sparte ale unei politici care transformă România într-un cimitir al maşinilor second hand, cu consecinţe pe termen lung asupra a ceea ce înseamnă poluare, mobilitate, transport şi deplasare urbană.

Să sperăm că, la nivel guvernamental, se va adopta cât mai curând o altă soluţie legislativă, pentru a tempera această degradare a mediului, a condiţiilor de mediu.

Nimeni, în niciun oraş, nu poate lărgi de la două la patru benzi străzile ca să poţi face faţă unei asemenea provocări, iar cei care suferă sunt locuitorii marilor oraşe.

În acest an se vor înmatricula, la nivel naţional, minimum 600.000 de maşini care vor pune o povară uriaşă asupra administraţiei marilor municipii”, a fost mesajul transmis de Emil Boc.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version