Parlamentul majoritar PSD a modificat joi, cu 404 voturi ”pentru”, 29 de voturi ”împotrivă” și 5 abțineri, decretul președintelui Klaus Iohannis de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență în România, astfel încât Guvernul – respectiv ministrul de Interne, Marcel Vela – nu va mai putea da ordonanțe militare cu restrângeri ale drepturilor fundamentale ale cetățenilor, această atribuție revenind exclusiv Legislativului.

Totodată, Guvernul este chemat să prezinte Parlamentului săptămânal un raport cu privire la măsurile adoptate sau pe care intenționează să le ia pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Condițiile impuse au fost stabilite de PSD împreună cu UDMR, iar parlamentarii Pro România și ALDE au votat împotriva prelungirii stării de urgență, așa cum anunțaseră deja liderii acestor partide – Victor Ponta, respectiv Călin Popescu Tăriceanu.

Această majoritate a putut face jocurile în Parlament, astfel încât PNL, USR și PMP au putut doar să constate pentru a „n”-a oară că nu are majoritate.

Parlamentarii PNL au promis că nu vor mai fi adoptate ordonanțe militare, ci doar ordonanțe de urgență, dar nu i-au înduplecat pe PSD-iști. Solicitarea liberalilor a fost respinsă cu 180 de voturi ”pentru”, 254 de voturi ”contra” și 7 abțineri.

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului a avut loc online, iar intervențiile au fost prin telefon.

Iată condițiile impuse de PSD Guvernului, în Hotărârea de încuviințare a prelungirii stării de urgență:

  • restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege și trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19;
  • Guvernul să acționeze pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
  • Guvernul să prezinte săptămânal Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea pandemiei;
  • în maximum o lună de la încetarea stării de urgență, Guvernjul să prezinte Parlamentului un raport cu toate măsurile luate;
  • în maximum 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada și va prezenta un raport Parlamentului 

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version