Ofensată de anunțul liderului USR, Nicușor Dan, privind organizarea unui referendum pentru a o demite la 1 an de mandat, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a atacat virulent:  “Repetenţii şi chiulangiii clasei vin să facă revoluţie printre elevii care vin la ore”.

Firea 0

”Tot ei, care nu au făcut nimic pentru Bucureşti şi au blocat toate proiectele iniţiate de mine şi de majoritatea ALDE-PSD, vor să iniţieze un referendum. Repet: chiulangiii şi repetenţii clasei vin să facă revoluţie într-o clasă printre elevii care vin la ore, studiază, chiar m-am simţi rănită de-a dreptul şi nedreptăţită”, a comentat la un post de televiziune Gabriela Firea.

Ea a afirmat că anunţul USR este ”tragi-comic” şi că ea se bazează în continuare pe ”inteligenţa bucureştenilor”.

”Dacă până acum am fost (…) caldă şi prietenoasă, începând de azi vreau să folosesc tot timpul care mi se dă la dispoziţie pe posturile de televiziune şi să îi avertizez pe toţi românii de pericolul care înseamnă acest USB transformat în USR. Dacă vrem să nu ne mai aparţinem, să fi teleghidaţi din afara ţării, să ne fie ruşine că suntem atunci să ne îndreptăm către acest ONG plătit din afara ţării care sabotează Capitala”, a accentuat Firea.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version