Peste 150 de trenuri sunt blocate în gări!

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunță, într-un comunicat de presă transmis după 5 ore de grevă la CFR Călători: “Chiar ieri am căzut de acord cu sindicatele asupra contractului colectiv de muncă”.

Angajații CFR au declanșat greva spontană miercuri la ora 7.00, după o mobilizare pe Facebook. Peste 150 de trenuri au fost blocate în gări, pe 7 regionale.

Până la ora 11.30 au suspendat protestul regionalele Iași, Craiova și Cluj, însă angajați ai acestor regionale au declarat că au fost amenințați să reia lucrul. 

“Suntem amenințați de sindicate, liderii sunt plătiți de administrație cu salarii de 4.000 și 6.000 de lei/lună, cum să ne reprezinte?”, a spus un ceferist de la Craiova.

Protestatarii sunt nemulțumiți de salarii. “Nu liderii de sindicat au făcut greva, ei să-și dea demisia pentru că nu au făcut nimic pentru noi”, a declarat un împiegat de mișcare din Bistrița-Năsăud.

În continuare, 114 trenuri nu circulă, astfel: 13 pe Regionala București, 39 pe Regionala Brașov, 23 pe Regionala Timișoara și 38 pe Regionala Galați. La Simeria este oprit trenul Dacia IR 1347 Viena – București.

În Gara de Nord, trenurile înregistrau la ora 11:15 întârzieri de peste 180 de minute la sosiri (IR 1554 de la Ploiești Sud) și 210 de minute la plecări (IR 1573 spre Galați).

Cuc se disculpă

Redăm integral comunicatul remis redacției de Ministerul Transporturilor, la ora 12.03, după 5 ore de protest:

“Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a participat în această dimineață la teleconferinţa organizată de CFR S.A. cu toate regionalele din ţară, în contextul protestului spontan al angajaţilor din domeniul feroviar.  

Ministrul a întarit ideea ca în proiectele Bugetului de Venituri şi Cheltuieli ale CFR S.A. şi CFR Călători sunt prevăzute creşteri salariale. Bugetele vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern. În acest moment, proiectele se află pe circuitul de avizare.

CFR SA are inclusă în bugetul companiei pentru anul 2017 o creştere a fondului de salarii cu 22,5%, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor.

Administraţia a propus partenerilor sociali încheierea unui ACORD până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecţie socială angajaţilor, relaţii de muncă echitabile, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei după expirarea în data de 21 martie 2017, a Contractului Colectiv de Muncă, însă sindicatele au refuzat acest lucru.

La CFR Călători, administrația intenționează să reașeze clasele de salarizare, în funcție de fondul de salarii care se va asigura prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli al companiei, pentru funcțiile de bază: acari, manevranți, șefi de manevră, conductori, șefi de tren, casieri, mecanici de locomotivă, informatori din ramura MC și pentru funcțiile de execuție din celelalte ramuri, cu posibilitatea de diferențiere în funcție de complexitatea și de volumul de muncă.

Companiile feroviare au parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federaţiile sindicale reprezentative (semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă) şi au respectat termenele legale  pentru elaborarea şi promovarea bugetelor pentru acest an.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, de la preluarea mandatului în ianuarie 2017, a inițiat o serie de întâlniri cu reprezentanții federațiilor sindicale din domeniul feroviar pentru identificarea soluțiilor la problemele existente.

Pe agenda ședințelor s-au aflat subiecte precum: bugetele companiilor din calea ferată, proiectul de Lege privind Statutul personalului feroviar, soluții pentru îmbunătățirea infrastructurii feroviare, situația investițiilor în infrastructură și material rulant, precum și aspecte ce țin de încheierea noilor contracte colective de muncă.

Inclusiv ieri seară, Ministrul Răzvan Cuc a purtat discuții cu președintele Federației Naționale Feroviare Mişcare Comercial și au convenit asupra prevederilor bugetare.

“Chiar ieri am căzut de acord cu lideri ai sindicatelor feroviare asupra prevederilor bugetare din Bugetul de Venituri și Cheltuieli. Bugetul urmează a fi promovat prin Hotărâre de Guvern și mai apoi, măsurile împreună cu majorările salariale să se regăsească în Contractele Colective de  Muncă ale celor două companii”, a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

Menționăm ca Ministerul Transporturilor este în permanent dialog cu membrii federațiilor sindicale din toate domeniile pe care le gestionează”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version