Alina Gorghiu, ajunsă al doilea om în stat – preşedinte interimar al Senatului, după demisia forțată a lui Florin Cîțu -, îi pasează președintelui Klaus Iohannis avertismentul lansat, joi, de Laura Codruța Kovesi, în privința Legii protecției avertizorilor de integritate, adoptată de Coaliție cu divulgarea identității acestora. 

Directivă UE, transpusă pe „pohta” PNL-PSD-UDMR: Avertizorii de integritate, „protejați” prin divulgarea numelui și locului de muncă

Gorghiu a declarat, cu nonșalanță, că Legea de protejare a avertizorilor de integritate „nu a fost deocamdată promulgată” și că urmează să fie analizată, iar dacă va duce la concluzia că trebuie operate modificări tehnice, atunci acestea vor fi operate.

„Suntem în contact permanent cu cei de la Comisia Europeană în privinţa transpunerii de directive, dar şi pe alte teme. Legea nu a fost deocamdată promulgată. Ea a ieşit într-o formă agreată din Senat, dar au fost anumite modificări la Camera Deputaţilor care au generat controverse. Este o lege care transpune Directiva (UE) 2019/1937, deci e firesc ca Comisia Europeană să urmărească modul în care se realizează acest proces legislativ. Termenul de transpunere a fost deja cu mult depăşit. Dacă în urma analizei se va ajunge la concluzia că trebuie operate modificări tehnice, acestea se vor face”, a precizat Alina Gorghiu, joi pentru G4Media.

Kovesi amenință cu sesizarea CE privind condiționarea fondurilor europene pentru România de respectarea statului de drept

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a depus, joi, o informare adresată vicepreşedintei Comisiei Europene, Věra Jourová, comisarul pentru justiţie, cu privire la „măcelărirea legii de protejare a avertizorilor de integritate de către coaliţia PSD-PNL-UDMR”.

„În loc să transpună în legislaţie o directivă europeană care protejează avertizorii de integritate, coaliţia PSD-PNL-UDMR în frunte cu Laura Vicol, avocata interlopilor şi şefa pusă de PSD la Comisia Juridică, a ciopărţit legea”, se arată într-un comunicat de presă transmis de USR.

În forma actuală, legea nu mai protejează avertizorii. A fost eliminată prezumţia bunei credinţe a avertizorului; raportările avertizorilor trebuie distruse obligatoriu după doi ani de zile. mai indică sursa menţionată.

Avertizorii au dreptul de a divulga public informaţiile privind încălcarea legii doar după trei luni de zile şi doar dacă au raportat intern în prealabil, mecanismul de raportare intern a devenit inaplicabil la nivelul localităţilor mici, unde primarii şi baronii sunt stăpâni; au eliminat raportarea anonimă şi au redus mult amenzile pentru cei care persecută avertizorii, spune eurodeputatul Vlad Gheorghe.

„PSD, PNL şi UDMR vor să-i vadă dispăruţi pe-aceşti avertizori de integritate şi e simplu să înţelegem de ce. Corupţii sunt ei. Faptele penale ei le fac. Abuzurile ale lor sunt. Vor să le închidă gura avertizorilor, să le facă imposibile denunţurile, să îi expună, să-i lipsească de orice protecţie. De ce? Ca să nu mai aibă nimeni curajul să îi dea pe corupţi către presă, către DNA, să nu mai aflăm noi, cetăţenii, ce mizerii fac ei. PSD, PNL şi UDMR au votat o lege ciuntită, pentru că lor nu le pasă ce riscă România, ei vor să se pună pe ei la adăpost să poată fura liniştiţi”, reclamă europarlamentarul USR Vlad Gheorghe.

Riscurile adoptării în această formă a legii înseamnă „încălcarea unui jalon important din PNRR, amenzi pentru infringement pentru că directiva nu a fost transpusă corect în legislaţie, îndepărtarea de obiectivele României de ridicare a MCV şi aderare în spaţiul Schengen”, conchide el.