Mihai Tudose, noul premier al României, și-a desemnat, miercuri, echipa guvernamentală cu care va solicita votul de încredere din Parlament.

Respectivul vot ar urma să se dea joi, după ce posibilii miniștri vor fi audiați de către comisiile de specialitate.

În acest moment, părerile sunt mai mult decât împărțite, existând mari semne de întrebare în legătură cu majoritatea pe care o mai pot asigura Partidul Social Democrat și ALDE.

Ajunși pe locul 3 în topul celor mai de succes formațiuni politice din România, cei de la Uniunea Salvați România dau asigurări că nici nu se pune problema să existe măcar un vot din partea acestei formațiuni politice pentru guvernul Tudose.

Confirmarea a venit din partea lui Mihai Goțiu, vicepreședintele Senatului, care a precizat că “eu încă nu am discutat cu colegii, dar cred că pot să garantez 101% că nu vor fi voturi din partea USR pentru un asemenea guvern. Sunt dezamăgit că Educația și Cercetarea nu au fost unite într-un singur minister, dar și de nominalizarea lui Mihai Fifor pentru postul de ministru al Economiei. M-aș fi așteptat ca la Educație să se revină la fostul sistem, cu un singur minister nu cu două. Aici e o durere a mea, personală, pentru că cercetarea a început dezastruos acest an. Practic, cercetătorii sunt în imposibilitatea de a funcționa în acest an. E o surpriză nominalizarea domnului Fifor în condițiile în care domnul președinte Iohannis l-a mai respins o dată, când a fost nominalizat la ministerul Transporturilor. Nu știu dacă nu este o provocare din partea PSD să îl pună iarăși pe listă în acest moment. Nominalizarea premierului și desemnarea acestuia de către președinte sunt de asemenea momente surprinzătoare. Ambele lucruri sunt surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât cei din PSD se plângeau de mult timp că ar fi victime ale unor jocuri oculte și mai puțin democratice ale serviciilor secrete. Vedem că cel pe care l-au nominalizat și l-au susținut ca premier are legături cât se poate de directe cu Oprea și cu Academia de plagiate de la SRI”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version