Guvernul a aprobat în ședința de joi, printr-un memorandum, lista cu 221 de investiții pentru anul 2024, în valoare totală actualizată de aproape 320 de miliarde lei şi un rest de finanţat pentru finalizarea acestora de 208,33 miliarde lei.

„În anul 2023, creditele bugetare alocate pentru aceste proiecte sunt în valoare de 17,42 miliarde lei”, se arată în document.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a declarat că 62 dintre aceste proiecte de pe lista elaborată de Ministerul Finanţelor sunt finalizate, însă nu sunt închise financiar, iar sumele aferente vor fi disponibilizate la data emiterii hotărârilor judecătoreşti privind anumite dosare de expropriere.

„Din restul de 159 de proiecte de investiţii publice semnificative, 28 de proiecte sunt noi, iar 131 sunt proiecte care continuă, fiind aflate în diferite stadii de implementare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit acestuia, proiectele sunt distribuite preponderent la instituţii – ministerele Transporturilor, Mediului, Dezvoltării, Sănătăţii, Justiţiei, Apărării, Cercetării, Afacerilor Interne.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version