Guvernul Ciucă va modifica, luni, Ordonanţa de urgenţă OUG) adoptată vineri prin care reglementa cadrul instituţional, fluxurile financiare şi modul de verificare a utilizării fondurilor alocate României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit unei informări a Guvernului, decizia „este necesară pentru a pune forma finală în acord cu punctul de vedere al Consiliului Legislativ în privinţa unor norme de tehnică legislativă”.

Noua ordonanță vizează şi modificarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea PNRR necesare României pentru accesarea fondurilor externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

Adoptarea acesteia permite începerea implementării PNRR şi reprezintă îndeplinirea unuia dintre obiectivele de etapă (jalon) asumat în cadrul Planului.

„Această ordonanţă cu un caracter tehnic este în sine unul dintre jaloanele asumate de România în PNRR şi reprezintă instrumentul esenţial pentru profesioniştii din instituţiile care şi-au asumat rolul de coordonatori de reforme sau investiţii. Totodată, acest act normativ stabileşte în mod clar rolul pe care-l va avea Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în derularea proiectelor şi decontarea sumelor de la Comisia Europeană”, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.

În acelaşi timp, actul normativ reglementează modalitatea de alocare a fondurilor către instituţiile care coordonează implementarea reformelor şi investiţiilor prevăzute în PNRR. Mecanismul are la bază principiul planificării bugetare şi prevede alocarea în bugetele coordonatorilor de reforme a sumelor din PNRR, precum şi a finanţării naţionale, dacă este cazul. 

Premierul Nicolae Ciucă atrăgea atenția, pe 3 decembrie, că „suntem în întârziere cu adoptarea OUG privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR”:

„Avem 507 jaloane şi ţinte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să şi le extragă şi să le urmărească în îndeplinirea lor. Şi, de asemenea, avem 171 de măsuri, din aceste măsuri 64 sunt reforme şi 107 investiţii. Ca atare, suntem în urmă cel puţin cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR”.

PNRR: Prefinanțarea de 1,8 miliarde de euro a fost virată României
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version